18 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialUniunea Europeană deplânge degradarea relaţiilor cu Rusia

Uniunea Europeană deplânge degradarea relaţiilor cu Rusia

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat, vineri că regretă deteriorarea relaţiilor dintre UE şi Rusia din cauza Ucrainei, relatează Mediafax.

„Presiunile exercitate asupra unor ţări implicate în Parteneriatul Estic se adaugă pe lista de diferende” dintre Uniunea Europeană şi Rusia, a declarat Van Rompuy.

„Nu ne vom eschiva de la această problemă” în cursul următorului summit UE-Rusia, programat la sfârşitul lunii ianuarie, la Bruxelles. „Vom vorbi despre această problemă sincer şi deschis” cu preşedintele rus Vladimir Putin, a adăugat liderul european.

„Va fi un summit dificil, plin de provocări”, deoarece, în pofida „listei lungi” de diferende, Rusia „este un partener strategic pentru UE”, a subliniat el.

„Noi avem legături economice şi energetice solide” şi „Rusia este indespensabilă în vederea găsirii unor soluţii în dosare internaţionale cheie, ca Iran sau Siria”, a insistat Van Rompuy.

Înăsprirea tonului european a fost trecută în textul privind concluziile summitului, care subliniază „dreptul ca toate statele suverane să ia propriile decizii în materie de politică externă, fără presiuni externe”.

Potrivit liderilor europeni, în afara de Ucraina, Rusia exercită presiuni asupra Georgiei şi Republicii Moldova, două foste ţări sovietice care au parafat acorduri de asociere cu UE la sfârşitul lunii noiembrie.

Pentru a încerca să evite repetarea scenariului ucrainean, ei eu reafirmat în concluziile discuţiilor voinţa de a semna aceste acorduri „cât mai repede posibil, cel târziu până la sfârşitul lui august 2014”.

De asemenea, ei au reafirmat că sunt pregătiţi să semneze un acord de asociere cu Ucraina.

UE lasă uşa deschisă pentru „poporul ucrainean, dar nu neapărat şi pentru Guvernul său”, care „şi-a pierdut din credibilitate”, a avertizat preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a cărei ţară încheie asigurarea preşedinţiei rotative a UE.

Susţinut de Vladimir Putin, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a avertizat miercuri ţările occidentale în privinţa oricărei „ingerinţe” în criza politică din Ucraina, unde opoziţia proeuropeană contestă regimul său în stradă de aproape o lună.

Declaraţia adoptată de liderii europeni face apel la „reţinere, la respectarea drepturilor omului (…) şi la o soluţie diplomatică”, care „să răspundă aspiraţiilor poporului ucrainean”.

Cele mai citite

Adriean Videanu și soția, „pensionarii” de lux, prinși la vamă cu bijuterii de peste jumătate de milion de euro

Fostul ministru al Economiei și soția sa au fost opriți în aeroportul din Munchen, pentru că nu au declarat bijuterii de peste 650.000 de...

Trei candidaturi la prezidențiale au fost contestate la CCR. Sâmbătă se analizează sesizările

Sâmbătă este ultima zi de depunere a candidaturilor la cea mai înaltă funcție în stat. În cursa pentru Cotroceni sunt 10 candidați până acum Sâmbătă...

Macron vrea oprirea livrărilor de arme pentru Israel, folosite în Gaza

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a exprimat sâmbătă în favoarea opririi livrărilor de arme către Israel, dacă aceste arme sunt folosite în conflictul din Fâşia...
Ultima oră
Pe aceeași temă