Procurorul retine un invinuit si propune judecatorului emiterea unui mandat de arestare preventiva. Judecatorul, la randul sau, admite sau respinge cererea legala a procurorului. Cum este posibila eliberarea unei persoane devenite pericol social prin faptele comise? Dar arestarea unui invinuit care putea fi anchetat sau judecat in stare de libertate?
Scapati printre degete
Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol-Petromidia, a fost retinut de procurorii DIICOT in noaptea de joi spre vineri, 27 mai. Dupa 24 de ore de arest la IGPR, in noaptea de vineri spre sambata, 28 mai, Tribunalul Bucuresti l-a pus in libertate.
Corneliu Iacobov si Teodor Gaurean, fosti manageri ai Rafinariei RAFO Onesti, au fost retinuti de procurorii DIICOT in noaptea de joi spre vineri, 4 martie a.c. TMB a emis mandatul de arestare preventiv pentru 25 de zile, mentinut de CAB. A urmat inca o prelungire a arestului de 30 de zile. In ziua de 27 mai 2005 – cand se pregatea retinerea lui Patriciu – Iacobov si Gaurean au fost eliberati de Curtea de Apel Bucuresti, desi existau indicii ca inculpatii, reintorsi la Onesti, vor impiedica aflarea adevarului si finalizarea anchetei penale cu un imens prejudiciu (de 2.400 miliarde de lei).
Zaher Iskandarani, om de afaceri cu cetatenie romano-siriana, a fost arestat preventiv in data de 19 mai a.c., dupa care fost retinut de procurorii DIICOT pentru grave infractiuni economico-financiare. Curtea de Apel Bucuresti l-a eliberat din arestul preventiv pe Zaher, in ziua de 30 mai, desi in dosar existau probe ale implicarii lui Iskandarani in constituirea unui grup organizat pentru comiterea infractiunilor de criminalitate economico-financiara. Completul CAB, prezidat de jud. Viorica Costiniu, l-a salvat din arest pe interlopul sirian printr-o decizie numai buna de analizat de inspectorii CSM.
In acest mecanism procedural si decizional, pot comite abuzuri atat procurorul, cat si judecatorul. In functie de solutia instantei (incatusare sau eliberare), se lanseaza interpretarile (invinuitului, avocatilor, jurnalistilor etc.). Uneori se critica decizia judecatorului care a pus in libertate un individ periculos. Alteori este criticat procurorul acuzat ca a dispus retinerea abuziva a invinuitului. Procurorul si judecatorul isi justifica actiunile in baza probelor din dosar, raportate la textul de lege care stabileste conditiile ce permit arestarea preventiva in cursul urmaririi penale. Asta spune teoria. In practica, insa, lucrurile sunt mai nuantate.
Aproape toti magistratii practicieni cu care am discutat despre procedura arestarii preventive, in Romania anului 2005, considera ca fiecare dosar reprezinta ceva unic in materie de probe si circumstante faptice, raportate la art. 146-148 din Codul de procedura penala. Aproape toti magistratii intervievati pe aceasta tema, extrem de sensibila in aceste saptamani, afirma ca fiecare dosar in care se delibereaza asupra masurii arestarii preventive si a arestarii inculpatului constituie o mare drama pentru constiinta omului in roba neagra, pentru persoana invinuita sau inculpata, dar si pentru intreaga societate.
Ce spun magistratii-practicieni
Consemnam mai jos opiniile unor magistrati practicieni, pe care statul de drept si Constitutia i-au imputernicit sa dispuna asupra libertatii fizice a semenilor lor:
– Magistrat N.I. – procuror la un Parchet de pe raza Curtii de Apel Bucuresti: „Ca anchetator, am avut probe in multe dosare din care rezulta ca invinuitul voia sa comita alte infractiuni si ca era necesara impiedicarea acestuia de a le savarsi. Atunci l-am retinut si am propus instantei arestarea preventiva. Este destul de greu sa probezi aceasta in fata unui judecator superficial, incapabil sa inteleaga spiritul legii. De altfel, in doctrina e o intreaga teorie a notiunii de pericol social”.
– Magistrat C.P. – judecator la o instanta de pe raza Curtii de Apel Bucuresti: „Am intalnit multe situatii, in timpul urmaririi penale, cand am constatat, verificand unele date sau indicii stranse de procuror, ca inculpatul voia sa exercite sau chiar facuse presiuni, directe sau indirecte, asupra persoanei vatamate din dosar. Au fost situatii cand instanta a emis imediat mandatul de arestare. Dar au fost si cazuri, multe zic eu, cand unii judecatori au respins propunerea Parchetului, in astfel de cazuri, cu motivatia ca nu ar fi justificata temerea anchetatorilor. Uneori, in baza unor probe sau indicii, procurorul sustine ca invinuitul sau inculpatul lasat in libertate urmareste distrugerea sau alterarea dovezilor infractiunii comise. Judecatorul trebuie sa analizeze bine cererea procurorului”.
„Influentarea martorilor”
– Magistrat C.N. – procuror PNA: „Intampinam mari probleme in instante cand se propune mandat de arestare in dosare cu acte grave de coruptie, comise de persoane foarte influente sau cu foarte mari posibilitati financiare. Ma refer la acei inculpati care, aflati in libertate, incearca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea martorilor sau a expertilor.
Am vazut judecatori foarte bine pregatiti, foarte atenti la orice proba din dosarele PNA. Dar unii nu au putut pricepe cum se poate influenta un martor de catre un inculpat. S-au inregistrat deja asemenea fapte, aparute si in presa. Dupa eliberarea inculpatului, arestat preventiv initial, ne-am trezit cu martori sau denuntatori care si-au retractat subit declaratiile sau si le-au schimbat in favoarea, in apararea unor invinuiti”.
„Judecatorul raspunde”
– Magistrat C.M., Bucuresti: „Trebuie sa ne raportam mereu la dosar, la textul de lege si la persoana acuzata. Ma uit in dosar si vad daca sunt indeplinite conditiile legii, ascultam toate partile (pe invinuit sau pe inculpat, pe avocati, pe procuror), cercetam toate probele depuse. Dar mai intervine ceva, care nu poate fi cuantificat. Este asa-numita aparenta de adevar. Nimeni nu detine adevarul absolut. Nici procurorul, nici avocatii, nici judecatorii. Conditia omului este complexa, contradictorie. Cand ma retrag si deliberez asupra unei masuri de arestare preventiva, am in vedere textul legii, care este reperul major. Dar nici dosarul, nici textul nu sunt suficiente. Ci mai trebuie si convingerea intima a judecatorului. Sunt foarte multe elemente care intra in ecuatie. Cand resping o cerere de-a procurorului, eu – ca judecator – spun de fapt ca acesta nu m-a convins. In aceasta zona, granitele sunt fluide. E o drama profunda, pe care numai judecatorul si-o asuma si pentru care raspunde prin propria semnatura, atunci cand decide intr-un fel sau altul”.
