4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialUngaria nu s-a răzgândit: Va bloca în continuare aderarea României la OCDE

Ungaria nu s-a răzgândit: Va bloca în continuare aderarea României la OCDE

Guvernul ungar va bloca aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), până în momentul în care va fi găsită o soluție în cazul Liceului Teoretic Romano-Catolic din Târgu Mureş, a anunțat șeful diplomației ungare Peter Szijjarto, informează MTI, potrivit Mediafax.

Ministrul ungar de Externe s-a întâlnit cu omologul său român, Teodor Meleşcanu, cu ocazia celei de-a 72-a reuniuni a Adunării Generale a ONU. În acest context, el a declarat că Budapesta va „apăra mereu interesele Ungariei şi ale etnicilor ungari".

 

Oficialul de la Budapesta a explicat că peste o sută de copii maghiari au fost nevoiţi să înceapă şcoala într-o altă unitate de învăţământ în urma închiderii unui liceu catolic din Târgu Mureş. Astfel, până la soluționarea problemei, statul ungar va bloca aderarea României la OCDE. Totodată, el a calificat situaţia este „dezamăgitoare".

Szijjarto a completat că Ungaria aşteaptă din partea României să ia măsurile necesare pentru redeschidea Liceului Teoretic Romano-Catolic din Târgu Mureş şi să „ţină în frâu orice zvâcnire naţionalistă".

 

Ţările candidate pot adera la OCDE doar cu sprijinul unanim al tuturor membrilor organizaţiei. OCDE este o organizaţie internaţională care reuneşte 35 de state dezvoltate care acceptă principiile democraţiei reprezentative şi a economiei de piaţă libere. România şi-a depus candidatura în urmă cu câţiva ani. Ungaria este membru OCDE din 1996. Organizaţia ajută guvernele în direcţia creşterii prosperităţii şi a luptei împotriva sărăciei prin creştere economică, stabilitate economică, comerţ şi investiţii, tehnologie, inovaţie, anteprenoriat şi cooperare în scopul dezvoltării.

Cele mai citite

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...
Ultima oră
Pe aceeași temă