Pe unde-i mai poarta pasii pe barbatii zilelor noastre? Unde ii gasesti vrand-nevrand, chiar si atunci cand nu-i cauti in mod special? Sunt ei doar in anumite locuri sau sunt peste tot? Care ar fi locurile propice pentru a intalni barbati singuri, in functie de ceea ce cauti?
Unde? Locul e doar o scuza. Poti intalni barbati oriunde!
…mai putin in casa, daca esti una din adeptele ciclului birou-pat. Si mai trebuie sa si vrei sa ii intalnesti ca sa se intample. Desi, teoretic, daca esti singura, o sa zici „normal ca vreau”, de foarte multe ori ne sabotam singure propriile dorinte si obiective.
Majoritatea femeilor singure sunt singure pentru ca, spun ele, nu au intalnit barbatul potrivit. Ceea ce nu inteleg, de cele mai multe ori, e ca probabilitatea de a-l intalni pe asa-zisul barbat potrivit creste direct proportional cu numarul barbatilor pe care ii cunosc. Prin urmare, daca esti singura, o viata sociala intensa e exact ce iti trebuie pentru a-l intalni pe barbatul pe care il cauti.
Care sunt tipurile de barbati de care sunt atrase femeile si pe unde „umbla”?
David DeAngelo, in cartea lui „Cele 8 tipuri de personalitate care atrag in mod natural femeile”, spune ca noi, femeile, suntem atrase de 8 categorii de barbati care fac parte din 2 clase de baza (amant si furnizor – sau, „mai pe romaneste”, lover & provider). In functie de cine domina, identificam 8 tipuri de barbati cu lipici la femei:
Barbatii cu profil de „lover”, care ne atrag, sunt: baiatul rau (cel in preajma caruia e palpitant sa fii), aventurierul ( e captivant si langa el nu te plictisesti niciodata), seducatorul (senzual, sexi, te face sa te simti sexi) si artistul (enigmatic, complex, cu inclinatii artistice).
Personalitatile tip „provider”, care ne pun pe jar, sunt: barbatul de succes (cel care ne ofera stabilitate si un nivel de trai mult peste medie), barbatul tip „daddy” (care ne spune ce sa facem si ne controleaza), barbatul obisnuit (loial, stabil, cu picioarele pe pamant) si barbatul care face orice pentru noi.
Cum recunosti „the bad guys” si unde ii intalnesti?
Baietii rai ies mereu in evidenta pentru ca, prin orice fac, se pozitioneaza de partea cealalta a baricadei. In general sunt purtatori de atitudine „tough”, beau mult, fumeaza, au tatuaje… Ii gasesti in cluburi underground, in Vama, in cercul de prieteni (doar daca prietenii tai fac parte din aceasta categorie) sau in cluburi de fitze (tipul gen muzician rock&roll sau tipul gangster). Putin probabil sa il intalnesti la job, daca jobul tau e cat se poate de legal. Ai grija ce iti doresti… in relatie cu tine, „the bad guy” va detine mereu controlul. Prescriptii pentru „bad guys”: A se folosi cu moderatie!
Cum recunosti aventurierul si unde il intalnesti?
Aventurierul traieste o viata plina de distractie si adrenalina; e genul caruia ii place sa faca tot felul de lucruri riscante si practica activitati ca surful, cursele, scufundarile sau bungee-jumpingul. Iti place pentru ca langa el nu te plictisesti niciodata si o relatie cu el e o aventura continua. De foarte multe ori, e in mai multe relatii concomitent (sau e predispus sa insele) si, daca il vrei aproape, va trebui sa accepti acest lucru.
Cum recunosti seducatorul si unde il intalnesti?
Stie totul despre femei si face totul sa le multumeasca intr-un mod cat se poate de natural. Cum seductia e pentru el o nevoie de baza, nu te astepta sa il ai prea mult in viata ta. Il poti intalni oriunde si cu siguranta vei da de el in drumul tau, pentru ca frecventeaza cu precadere locurile unde poate cunoaste alte femei. Poate avea inclinatii artistice, poate fi „public speaker” sau, de ce nu, un dansator priceput (il vei recunoaste in cluburi, dupa felul in care atrage atentia pentru ca apoi sa te abordeze cu naturalete si sa nu ii poti rezista).
Cum recunosti artistul si unde il intalnesti?
Artistul iti place pentru ca vede lumea intr-un fel diferit de alti „muritori de rand”. Privire meditativa si suflet sensibil, e usor rupt de realitate si are nevoie de ajutor si intelegere. Desi greu de inteles, e o provocare pentru femei. Il gasesti la galeriile de arta, la teatru sau la cursuri de profil, asa ca, daca iti doresti asa ceva, nu ar strica sa iti explorezi chiar tu laturile artistice ale personalitatii.
Cum recunosti barbatul de succes si unde il gasesti?
Nu e greu deloc… pe el il recunosti in primul rand dupa statutul financiar, prin urmare il vei gasi in locuri in care merg persoane din aceeasi clasa sociala cu el. Femeile il plac (si vor sa se casatoreasca cu el, de foarte multe ori) pentru ca le ofera stabilitate. Il intalnesti in functii de management, in lumina reflectoarelor (show biz, politica…), in cluburi de fitze, in destinatii exotice, unde tocmai isi petrece vacanta sau in vreun top al revistei Capital.
Cum recunosti barbatul tip „daddy” si unde il gasesti?
E unul din tiparele de personalitate care detine controlul si de cele mai multe ori e mai in varsta decat tine. Aparent inexplicabil, foarte multe femei puternice sunt atrase de acest tip de barbat. Poate fi un barbat de succes, e protector si iti spune ce sa faci, poate avea gusturi rafinate si e unul din „tiparele” cu care multe femei vor sa se casatoreasca. Ii plac lucrurile de calitate, asa ca il poti gasi in locuri selecte, dar poate fi si un barbat obisnuit pe care il identifici din randul altor barbati, indiferent de locurile pe care le frecventezi.
Cum recunosti tipul comun si unde il gasesti?
Usor de recunoscut pentru ca e plina lumea de el, barbatul din aceasta categorie nu iese in evidenta prin succesul sau pasiunile lui. Poate fi casatorit si cu 2-3 copii, are o viata plictisitoare si sfarseste in general prin a fi dominat de femeia din viata lui. Il gasesti peste tot, de la supermarketul din cartier, la job, in cluburi, prin intermediul cunoscutilor sau chiar online. Poate fi o optiune buna, in cazul in care vrei stabilitate si previzibilitate in viata ta.
Cum recunosti barbatul care face orice pentru tine si unde il gasesti?
„Cum vrei tu draga”, „Imi pare rau”, „E ceva in neregula, iubi?” – cam asa suna cateva din replicile bine invatate ale acestui tip de barbat. Desi usor feminin, e optiunea pentru relatii de lunga durata a multor femei. Si pe el il gasesti cam oriunde si il vei recunoaste cu siguranta. Poate deveni exasperant daca isi doreste sa aiba o relatie cu tine (si tu nu esti prea interesata), mai ales ca se stie ca nu ne plac prazile usoare.
Daca stii ce vrei si cauti in directia potrivita, mai mult ca sigur nu va dura mult pana sa il intalnesti pe barbatul pe care ti-l doresti in viata ta. Important e sa nu astepti sa pice din cer, chiar daca stai… undeva la mansarda.
Articol preluat de pe www.121.ro
Copyright www.121.ro
Articole din aceeasi categorie: