Unde comedia a fost rege

Teatrul „Fani Tardini” din Galati a implinit recent 50 de ani de existenta si in zilele ce-au precedat sarbatorirea s-a desfasurat Festivalul National de Comedie, ajuns la a XVII-a editie, in pofida tuturor greutatilor si obstacolelor pe care le-au avut de trecut organizatorii de-a lungul timpului.
Selectioner unic, ca si la editii anterioare, criticul de teatru Natalia Stancu. Din ce oferta a fost si n-a fost, selectionera a oferit publicului galatean 12 spectacole noi, in concurs, doua in afara lui si doua de la teatrul-gazda. Un fel de maraton teatral, care, dupa vizionarea reprezentatiilor, ma simt obligata sa spun ca a fost prea lung, cateva dintre spectacole putand sa lipseasca, ceea ce ar fi ridicat nivelul valoric al festivalului. Puteau lipsi, astfel, cele doua spectacole ale Teatrului „Nottara”: „Hangita” lui Goldoni pusa in scena de Tino Geirun (regie fandosita, interpreti, in general manierizati) si „Bigudiuri” de Mimi Branescu, spectacol de Radu Nichifor, in care s-au chinuit spre a incropi personaje si actrite talentate (Luminita Gheorghiu, Catrinel Dumitrescu si Anca Sigartau), dar lipsa de valoare a teatrului le-a facut inutil efortul. In aceeasi categorie as inscrie si spectacolul Nationalului din Targu Mures cu „Clinica amantilor” de Chappman si Friedman in regia lui Claudiu Goga, care, evident, n-a avut interpreti pentru un asemenea text bulevardier si impingerea lui de la „stralucitor” spre „derizoriu” trebuie sa marturisesc ca m-a alungat din sala la pauza. Apoi, mai este spectacolul gazdelor cu „Scandal in culise”, de Michael Frayn (regia Catalin Vasiliu), care, am inteles, a inlocuit o decomandare de ultim minut si al carui act secund nu era lipsit de imaginatie, dar in totalitate era plicticos si obositor prin aglomerarea de solutii, prin jocul gros al unora dintre interpreti (la unii nu ma asteptam deloc, deloc sa cada intr-un asemenea pacat!), ceea ce a dus la lungirea reprezentatiei in dauna ritmului si nuantelor.

Noutati, spectacole solide

Cele rele fiind zise, sa vedem acum ce-a fost binevenit, noutate, spectacol solid, promovare a unui teatru, a unui interpret, a unui regizor. Prezenta spectacolului semnat de Alexandru Tocilescu cu piesa lui Th. Denis Dinulescu, „O zi din viata lui Nicolae Ceausescu”, a fost un adevarat cadou facut de Teatrul Mic, care a trebuit sa deplaseze o trupa uriasa, care a jucat cu daruirea de la premiera, riguros, exact, mai putin interpretul principal ce si-a permis (este adevarat, spre deliciul spectatorilor) cateva derogari, unele subsumandu-se, altele nepotrivite total (ca apropourile cu gripa aviara). Oricum, spectacolul si-a adjudecat „marele premiu” al festivalului pe bune si pe drept. Cocai Bloos, prezenta in trei dintre spectacolele festivalului, premiul pentru interpretare feminina i-a revenit aproape de la sine, actrita avand posibilitatea sa aduca la vedere varietatea mijloacelor sale de expresie, profunzimea gandului pus in personaj, cameleonica sa personalitate scenica. Pentru unii, care nu o cunosc de ajuns de bine, Emilia Dobrin a adus o surprinzatoare interpretare in „Sefele” lui Werner Schwab (spectacol bine lucrat de Sorin Militaru, reprezentand Teatrul Odeon) si juriul i-a decernat un „premiu special”. Daca la Emilia Dobrin nu am fost deloc surprinsa (de altfel, o vazusem si la premiera, si in „Insir'te margarite” s.a), am ramas chiar uluita de rotunzimea, rigoarea, ritmul, fantezia spectacolului trupei din Botosani cu „Ivan Turbinca” dupa Ion Creanga, in adaptarea si regia lui Ion Sapdaru, care a semnat si „Moartea lui Eskrokov” la teatrul gazda, o adaptare indrazneata si in buna masura izbutita dupa Suhovo-Kobalin. Munca lui Ion Sapdaru s-a vazut incununata cu un „premiu pentru regie” si ceea ce este deosebit de important pentru un creator de spectacole, adica munca lui cu actorii, a facut ca interpretii principali din ambele spectacole sa fie adevarate revelatii pentru public si juriu, care i-a distins, evident, ex aequo, cu premiul pentru interpretare masculina. Ei sunt Daniel Badale – Ivan Turbinca si Cristian Gheorghe – Eskrokov.
M-as fi asteptat la un spectacol mai indraznet de la productia UNATC incununata cu premiul cel mare la „Gala absolventilor”, dar „Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe (regia: Diana Lupescu) este indeajuns de tern ca sa fie uitat curand, desi Vlad Lopazan si Andreea Samson au facut destule eforturi. Oricum, amandoi sunt dintre tinerii a caror evolutie merita s-o urmarim.
Despre restul spectacolelor din festival am scris la vremea vizionarilor anterioare, ramanand aici de pomenit doar spectacolul de la Teatrul LUNI, „New York, fucking City” de Peca Stefan, ce mi s-a parut un text depasit, un aer de noutate (doamne, cata banalitate incape in avangarda dramaturgilor nostri), jucat cu prospetime de trei tineri nescoliti, se pare, in ale actoriei, dar am retinut totusi numele lui Laurentiu Banescu si pe cel al lui Adrian Nicolae. Nu stiu, insa, cum vor arata pe un text in care nu vor avea sa se joace pe ei, tineri agitati sau debusolati de astazi.