2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn tren a lovit un TIR cu bere între Miercurea Ciuc şi...

Un tren a lovit un TIR cu bere între Miercurea Ciuc şi Braşov

Circulaţia feroviară este blocată, vineri dimineaţă, între Miercurea Ciuc şi Braşov, după ce un tren personal care circula dinspre Ciceu spre Braşov a lovit un TIR încărcat cu bere, două persoane fiind rănite, transmite Mediafax.

Potrivit şefului Poliţiei Transporturi Feroviare Harghita, comisar şef Constantin Nuţ, la ora 4.20, un trenul personal Ciceu – Braşov a izbit remorca unui TIR încărcat cu bere, care a rămas blocat pe calea ferată, la intarea în Miercurea Ciuc, din cauza unei defecţiuni la cutia de viteze.

În urma impactului, cabina autotrenului a intrat într-o casă, unde se afla o familie, între care şi doi copii, în timp ce remorca acestuia a înconjurat un vagon de tren şi a fost târâtă aproape 150 de metri.

De asemenea, mecanicul de locomotivă şi şoferul TIR-ului au fost răniţi. Mecanicul de locomotivă a fost transportat la spital cu o autospecială SMURD, iar şoferul autovehiculului a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia feroviară între Miercurea Ciuc şi Braşov este blocată.

În prezent se aşteaptă o echipă de la Regionala CFR Braşov care va face o anchetă la faţa locului şi care va proceda la remediarea pagubelor produse în urma accidentului, respectiv a doi stâlpi şi a firelor de înaltă tensiune pe care le susţineau

Cele mai citite

Furtuna Bert a alertat autoritățile din Regatul Unit şi Irlanda

Sosirea furtunii Bert a pus în alertă autorităţile din Regatul Unit şi Irlanda din cauza ploilor abundente, vântului şi căderilor de zăpadă aduse de...

Atribuțiile președintelui României: Ce poate și ce nu poate face

Președintele României are un rol de mediator între puterile statului și între stat și societate, fiind responsabil cu menținerea echilibrului constituțional Președintele României, ales prin...

Peste 100000 de votanți din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbătă, ora 15.00, la alegerile prezidențiale

Peste 104.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 15,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă