Timp de trei ore, un tigru scăpat de la Grădina Zoologică din Sibiu a produs rumoare în întreg oraşul.
Locuitorii din Sibiu au trăit clipe de panică marţi dimineaţă. Un tigru de la Grădina Zoologică a profitat de neglijenţa unui îngrijitor, care nu a închis corect uşa după ce a făcut curăţenie în cuşcă, a reuşit să scape şi a pus în alertă pompierii, poliţia, jandarmii, SMURD-ul şi Asociaţia Vânătorilor. Panica a fost cu atât mai mare cu cât animalul, o tigroaică în vârstă de 14 ani şi 200 de kilograme, era cunoscut pentru comportamentul violent pe care îl avea în cuşcă.
Iniţial, animalul a fost zărit în Pădurea Dumbrava, aflată în perimetrul Grădinii Zoologice, însă a reuşit să fugă de acolo chiar pe străzile cartierului Valea Aurie, din vecinătatea Zoo. În acel moment, poliţiştii au oprit circulaţia în zonă, au recomandat, prin megafoane, populaţiei să rămână în case şi au alertat conducerea şcolilor să nu-i lase pe elevi să plece acasă până când animalul nu va fi capturat. Câteva minute mai târziu, tigrul a fost zărit în zona Muzeului Satului, loc de unde au fost evacuate imediat aproximativ 20 de persoane, iar după aproximativ o oră, în jurul orei 12:30, animalul a fost văzut în pădurea din vecinătatea localităţii Poplaca, la şase kilometri distanţă de Grădina Zoologică din care tigrul a evadat.
Mihaela a fost omorâtă
Acolo, vânătorii au folosit o puşcă cu tranchilizante, însă efectul nu a fost cel scontat, iar aceştia au fost nevoiţi să folosească şi o armă de foc pentru a-l omorâ. „În primă fază, tigrul a fost împuşcat cu arma cu tranchilizant, moment în care a devenit extrem de agresiv. M-am speriat foarte tare, pentru că tigrul s-a apropiat periculos de mine, dar norocul meu a fost că în apropiere se afla vânătorul cu arma de foc care l-a împuşcat mortal”, a declarat medicul veterinar al Grădinii Zoologice Sibiu, Liviu Todescu. Imediat după ce animalul, pe numele său Mihaela, a fost omorât, un tractor cu remorcă a adus cadavrul înapoi la Zoo pentru a i se face autopsia şi pentru a fi şters din inventarul Zoo Sibiu. La Grădina sibiană şi-a făcut apariţia, între timp, şi primarul oraşului, Klaus Johannis, care a încercat să stabilească cauzele pentru care tigrul a reuşit să scape şi a anunţat că cei responsabili pentru acest incident vor fi aspru pedepsiţi.
„Tigrul a devenit puţin agresiv şi a trebuit să fie împuşcat. Problema a trebuit să fie rezolvată, din nefericire, în acest mod. Din câte se pare, totul s-a produs din cauza unei erori umane, prin faptul că o încuietoare nu a fost închisă bine. Vor fi luate măsuri în acest sens şi, cu siguranţă, vinovaţii vor fi sancţionaţi”, a declarat edilul Sibiului. Cel mai probabil, persoana responsabilă pentru evadarea tigrului va fi concediată de la Grădina Zoologică, instituţie aflată sub administrarea Consiliului Local Sibiu.
Aproape de tragedie
Tigrul care a scăpat, marţi, de la Grădina Zoologică din Sibiu a fost la un pas de a provoca o tragedie în urmă cu aproape doi ani. În luna martie 2010, un tânăr în vârstă de 28 de ani a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu cu pulpa piciorului sfârtecată de către tigru, după ce şi-a introdus piciorul în cuşca animalului cu scopul de a-l aţâţa. Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, tânărul nu a putut să-şi tragă piciorul la timp, însă doctorii au reuşit să i-l salveze la spital. După incidentul de marţi, la Zoo Sibiu a mai rămas un singur tigru.