3.4 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialUn tablou pictat de Adolf Hitler, vândut la licitaţie cu 130.000 de...

Un tablou pictat de Adolf Hitler, vândut la licitaţie cu 130.000 de euro

Un tablou în acuarelă pictat de Adolf Hitler în 1914 a fost vândut cu 130.000 de euro la o licitaţie organizată sâmbătă în oraşul german Nürnberg, informează Mediafax.

Opera de artă avea un preţ estimativ de 50.000 de euro. Cumpărătorul este un colecţionar privat din Orientul Mijlociu care a fost prezent în sala de licitaţie. Printre ceilalţi colecţionari care au participat la licitaţie s-au aflat şi pasionaţi de artă din Asia şi cele două Americi.

Kathrin Weidler, proprietara casei de licitaţii organizatoare – Auktionshaus Weidler – cu sediul în oraşul Nürnberg, a spus că acest tablou, intitulat "Standesamt und Altes Rathaus Muenchen", este unul dintre cele aproximativ 2.000 pe care Hitler le-a pictat din 1905 până în 1920, în perioada în care era un tânăr artist sărac.

Vorbind despre criticile care i-au fost aduse recent, potrivit cărora este lipsit de gust să vinzi la licitaţie operele artistice ale unui dictator, considerate oricum destul de limitate din punct de vedere artistic, Kathrin Weidler a afirmat că aceste plângeri ar trebui adresate persoanelor care au pus în vânzare acest tablou – două surori germane, aflate în jurul vârstei de 70 de ani, a căror identitate nu a fost dezvăluită.

Adolf Hitler a dezvăluit în autobiografia sa "Mein Kampf" faptul că speranţele sale din tinereţe legate de dorinţa de a deveni artist i-au fost spulberate de eşecurile sale repetate de a intra la Academia de Arte Frumoase din Viena.

Alte cinci picturi realizate de Hitler au fost vândute la această licitaţie cu preţuri cuprinse între 5.000 şi 80.000 de euro.

Casa organizatoare a donat 10% din încasările obţinute unei fundaţii care sprijină copiii săraci.

Cele mai citite

Cum să alegi cel mai bun scaun de masă pentru bebelușul tău? 5 sfaturi pentru părinți

Alegerea scaunului de masă potrivit pentru bebelușul tău este esențială pentru siguranța și confortul acestuia, dar și pentru a face mesele mai plăcute...

Raport EFOR: Partidele politice au cheltuit 210 milioane de lei pentru alegerile parlamentare

Partidele politice din România au investit sume considerabile în promovarea candidaților și mobilizarea electoratului pentru scrutinul de alegeri parlamentare din 1 decembrie. Mai exact,...

Comenzile industriale din Germania scad mai puțin decât se anticipa în octombrie, temperând temerile economice

Comenzile pentru bunuri "Made in Germany" au înregistrat o scădere mai mică decât estimările inițiale în octombrie, ceea ce a contribuit la atenuarea temerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă