26.1 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialUn român a căzut cu TIR-ul pe o cale ferată, în Italia...

Un român a căzut cu TIR-ul pe o cale ferată, în Italia (video)

Un tir condus de un şofer român a rupt un parapet pe o autostradă din nordul Italiei şi a căzut pe calea ferată care face legătura între Genova şi Savona, însă nicio persoană nu a fost rănită grav în accident, informează publicaţia La Repubblica citată de Mediafax.

 

Autotrenul se deplasa, luni seara, pe autostrada A10, în nordul Italiei. Din motive încă neclare, şoferul român al tirului a pierdut controlul asupra vehiculului şi a rupt parapetul de protecţie pe un pod rutier care traversa calea ferată. Tirul a căzut de la o înălţime de zece metri pe calea ferată care face legătura între oraşele Genova şi Savona. Din fericire, niciun tren nu circula în acel moment prin acea zonă. În mod miraculos, şoferul român a scăpat doar cu răni uşoare din accident.

Traficul feroviar a fost blocat aproximativ o oră până la eliberarea căii de rulare, iar 20 de trenuri au avut întârzieri de 60-80 de minute din cauza accidentului.

Potrivit poliţiei, este posibil ca accidentul să fi fost provocat de viteza excesivă cu care se deplasa tirul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă