Cu „Va, vis et deviens”, tradus la noi prin „Traieste!”, cineastul francez de origine romana Radu Mihaileanu a trecut la un cu totul alt registru stilistic decat cel cu care ne cucerise in „Train de vie”. E drept, subiectul nu mai e asemanator, desi e. Daca in „Train de vie” evreii fugeau de Holocaust cu un tren-fantoma, povestea avand aerul unui basm, cu fantezia si umorul de rigoare, „Traieste!” e bine infipt in realitate, fiind – se pare – primul film care se ocupa de exodul evreilor etiopieni spre Israel si de „Operatiunea Moise”, prin care israelienii si americanii i-au adus pe acestia, in 1984, in Israel. Deci cam greu sa faci un basm plin de fantezie si umor dintr-o istorie tragica recenta (4.000 de etiopieni evrei au murit, 8.000 au fost salvati), cu atat mai mult cu cat cineastul isi aduce povestea pana in prezent, consemnand si nationalismul israelian, dar si persecutiile asupra etiopienilor care s-au dat evrei. Insa cele doua filme au pe undeva o consecutie logica. Eroii ambelor filme se numesc Schlomo, iar daca finalul lui „Train de vie” il prindea pe Schlomo in lagarul de concentrare, in debutul lui „Traieste!” il gasim pe viitorul Schlomo, un pusti etiopian crestin, care isi va spune Schlomo si se va da evreu pentru a scapa din tabara de refugiati de undeva din Sudan.
Dramaturgic, cineastul il urmareste pe eroul Schlomo in trei etape ale vietii sale, iar titlurile lor sunt consemnate in titlul filmului. „Va” e copilaria, „vis” – adolescenta, iar „deviens” – maturizarea. „Traieste!” e un bildungsroman, dar si un film-document (a fost inspirat din fapte reale), un film al realitatilor de ieri si de azi ale Israelului, care denunta nationalismul unor anumiti israelieni si somatizeaza tragismul existentei evreilor etiopieni – singurii evrei dintre negri si singurii negri dintre evrei.
Dar – si acesta mi s-a parut cel mai induiosator aspect al lui (negustand deloc nici muzica peste masura de lirica si pe undeva santajista, care punea povestea pe o gama nedorita) – e mai ales un film despre capacitatea femeii de a iubi si ocroti. Toate personajele feminine din film sunt importante si bine conturate. Ele reprezinta mai multe tipuri de feminitate, dar toate trimit la femeia originara. E mai intai mama naturala a lui Schlomo, care are puterea sa-l trimita din tabara, sa-l salveze, cu riscul de a nu-l mai revedea. E pe urma prima mama adoptiva, evreica etiopiana care-l ia pe puiul Schlomo sub aripa, in Israel, spunand ca e copilul ei. E, mai ales, Ya‘l, a doua mama adoptiva, israelianca ce mai are doi copii acasa, dar care ajunge sa o iubeasca mai mult pe „ratusca cea urata” si sa-i protejeze, cu tact, evolutia. E, in fine, Sarah, femeia cu care Schlomo se va casatori, care il iubeste indiferent de culoarea pielii si-i va da un fiu. „Traieste!” mi se pare, sub acest aspect, un delicat omagiu adus feminitatii intelese drept capacitate de a da viata – in diferite moduri – si de a iubi generos si intelept. Dar si de a apara, la nevoie, animalic obiectul iubit. De altfel, relatiile lui Schlomo cu femeile sunt cele mai bine surprinse din tot filmul, mult mai sincer emotionante decat tiradele despre toleranta rasiala ori pasajele liricoide despre dorul de casa si de mama naturala, neinspirat transpuse prin discutiile lui Schlomo cu mama prin intermediul Lunii de pe cer. Daca tot suntem la capitolul neimpliniri, sa ne exprimam si dezamagirea ca umorul lui Mihaileanu nu razbate decat de putine ori. In orice caz, „Traieste!” e un film care pare in alt fel destinat publicului larg decat era, la alt nivel, „Train de vie”. Dovada e Premiul Publicului obtinut in cadrul sectiunii Panorama la Festivalul de la Berlin.
„Traieste!”/”Va, vis et deviens” – 2005, regia Radu Mihaileanu; scenariul: Radu Mihaileanu si Alain-Michel Blanc; cu: Ya‘l Abecassis, Roschdy Zem, Moshe Agazai, Moshe Abebe. Distribuit de Independenta Film.
