Si-a inceput cariera ca idol al adolescentilor, impresionand cu farmecul sau. Dar imaginea sa va fi dramatica, si pentru totdeauna alterata din momentul in care Hitchock il alege pentru rolul principal din "Psycho". Va da nastere unui personaj-stereotip in cinematografie, acela al baiatului aparent inofensiv si timid din vecinatate, care se dovedeste a fi in realitate un deviat. Cel mai mare rol al sau a devenit un blestem.
Anthony Perkins s-a nascut la New York la 4 aprilie 1932. si-a dorit, de timpuriu, sa ajunga comediant ca si tatal sau, Osgood Perkins, destul de prezent pe Broadway, pe care nu a apucat sa-l cunoasca bine, murind in urma unei crize cardiace cand Anthony avea cinci ani.
Experientele sale de inceput in teatru au alternat intre succes si nereusita, participand mai ales in spectacole de amatori. Perioada afirmarii incepe in anii ‘50, cand i se ofera roluri de tineri exasperanti, egoisti, profund naivi sau neexperimentati. Parea, precum James Dean, un rebel fara cauza, un neinteles de familie sau de societate. Jocul sau era natural, ireprosabil. Se dovedea nu numai talentat, dar si inteligent si foarte sensibil. Nu i-a trebuit mult timp pentru a cuceri publicul. La numai 24 ani, a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul secundar din "Friendly persuasion" (1955).
In 1958, in timpul filmarilor la "This angry age/ Barrage contre le Pacifique", intra pentru prima data in contact cu cinematograful european. Indragostit de Paris, filmeaza "Va place Brahms?" alaturi de Ingrid Bergman si Yves Montand, care ii aduce titlul de cel mai bun actor la festivalul de la Cannes din 1961 si fixeaza pentru totdeauna chipul sau de adolescent torturat. A jucat alaturi de cele mai frumoase femei ale acelei perioade, precum Audrey Hepburn (in "Green Mansions" – 1959), Ava Gardner ("On the beach" – 1959, cu Gregory Peck si Fred Astaire), Sophia Loren ("Five Miles to Midnight" – 1962) sau Jane Fonda ("Tall Story" – 1960). Renumele sau era in crestere. Dupa rolurile sale europene, tinerii francezi il simpatizau pana la adoratie; se imbracau, se tundeau si se purtau ca si el.
In paralel cu cariera de actor, spre mijlocul anilor ‘50 incepe sa inregistreze primele discuri, cu influente de jazz. Vocea sa este fermecatoare. Inregistreaza inclusiv 45 de melodii in limba franceza.
Norman i-a influentat cariera
Notorietatea sa a devenit internationala in 1960, cu rolul din "Psycho". Interpretarea lui a fascinat. Filmul a fost un succes. Hitchcock a stiut sa exploateze magistral partea introvertita a lui Perkins. A realizat unul dintre caracterele de neuitat din istoria filmului, un "Hamlet al groazei", cum a spus actorul. Norman Bates este memorabil pentru ca apare mai intai ca timid si simpatic, intr-un mod elocvent, iar mai apoi ca psihopat, victima unei boli mintale, la fel de convingator. Iar Perkins ramane de atunci in amintirea tuturor ca barbatul care duce cadavrul mamei in brate. Numai ca nimeni nu vroia sa-l asocieze tanarului care ucide violent. Audienta l-a privit de atunci cu un ochi foarte suspicios. Odata cu acest rol, cariera sa a intrat in declin. Ca si Norman Bates, Perkins a fost de atunci tot timpul un outsider. A fost intreaga viata asociat acestui personaj. Din acest motiv nu i s-au oferit niciodata roluri pe masura talentului sau, ca si cum nu ar fi fost capabil sa dezvolte un personaj mai important decat Norman. In 1962, Perkins este ales de Orson Welles pentru a-l interpreta pe Joseph K. in adaptarea romanului "Procesul" de Franz Kafka. Va fi al doilea si ultimul mare rol al sau. Daca alegerea lui Perkins a fost criticata la aparitia filmului, interpretarea sa este recunoscuta astazi ca justa, sensibila si inteligenta. O perioada mai lunga in Europa i-a dat sansa sa scape de stampila pusa de "Psycho". A mai filmat aici "Arde Parisul?" (1966) si "Scandalul", regizat de Claude Chabrol (1966). Dar odata intors la filmele americane, cu "Dulcea otrava" (1968), perioada crimelor a reinceput. A aparut in "WUSA" (1970) cu Paul Newman si Joanne Woodward si in "Crima din Orient Express" (1974) cu Lauren Bacall. Dar Norman Bates, de care nu s-a debarasat pana la urma niciodata, il va prinde din nou: isi reia rolul de alienat in 1983, in "Psycho 2", un omagiu adus lui Alfred Hitchcock.
In 1984 apare in pelicula "Intre zi si noapte", unde e distribuit intr-un alt rol de paranoic, al unui pastor obsedat de o tanara. Filmul a generat mai multe discutii decat vanzari, desi Perkins a jucat la fel de bine ca intotdeauna. Iar in 1985 i se cere tot lui sa isi asume realizarea lui "Psycho 3". Desi s-a dovedit capabil si ca regizor si ca actor pentru aceasta realizare, filmul a fost totusi un esec financiar.
Daca pana la 30 de ani relatiile amoroase ale lui Perkins au fost exclusiv cu barbati, si-a schimbat preferintele de la intalnirea cu Victoria Principal pe platourile de filmare ale peliculei "Viata si epoca judecatorului Roy Bean" din 1972. Dupa o legatura intensa, dar scurta, cu aceasta, se casatoreste in 1973 cu frumoasa Berry Berenson, model si fotograf, cu care va ramane impreuna cei 19 ani pe care i-a mai avut de trait. Berry, cu 12 ani mai mica decat el, se indragostise de Perkins de cand il vazuse in primele sale filme. Au avut impreuna doi copii: Osgood, devenit actor, si Elvis – cantaret. Intr-o scrisoare adresata unuia dintre baietii sai, Perkins a scris: "Nu cauta o sotie atat de minunata precum mama ta, pentru ca risti sa ramai celibatar toata viata!".
