"Vertigo" constituie arhetipul pentru orice film de suspans. Perfect construit, contine tot ce poate oferi cinematografia: o poveste de dragoste, o aventura, o calatorie pe care personajele o intreprind in ele insele, o enigma politista a carei solutie autorul o releveaza cu 30 minute inainte de final. Hitchcock si-a pus in acest film toate obsesiile.
Scottie Ferguson paraseste politia, in urma unui accident in care l-a vazut murind pe colegul sau. Prietenul sau Elster ii cere sa-i urmareasca nevasta, Madeleine, o frumoasa blonda cu tendinte sinucigase. Scottie o urmareste discret pe tanara care se duce mai intai intr-un cimitir, apoi intr-un muzeu, unde observa indelung un portret de femeie…
La 40 de ani de la lansare, "Vertigo" ramane la fel de enigmatic si tulburator. Ar fi putut sa fie doar un film de suspans semnat Alfred Hitchcock, despre un detectiv suferind de frica de inaltime. Regizorul condenseaza thrillerul intr-o singura secventa, imediat dupa genericul de deschidere. O urmarire, focuri de arma trase de un politist asupra unui barbat, in fuga, urmat indeaproape de un alt politist in civil – Scottie Ferguson (James Stewart). Scena este infricosatoare, in stilul pur al lui Hitchcock. Ferguson este la un pas de a cadea de pe un acoperis, dar este salvat de colegul sau, care insa cade in gol. Thrillerul se termina aici. Dar "Vertigo" abia incepe.
Punerea in scena este perfecta, ca si scenariul, complet derutant. Originalitatea operei sta in finalul dublu, pentru ca dupa doua treimi din film cunoastem cheia enigmei, iar istoria porneste spre o noua directie, total neasteptata. Filmul se imparte deci in doua – prima parte are ingredientele unui film politist, cu urmariri, dar si elemente ale unui film de dragoste. A doua parte incepe atunci cand Scottie crede ca o vede pe Madeleine in fiecare femeie pe care o intalneste. Obsedat de imaginea ei, se abandoneaza necrofiliei – isi asuma ideea de a iubi o femeie care a murit. Incearca sa faca din Judy (aceeasi Kim Novak care o interpreteaza si pe Madeleine) imaginea vie a femeii pe care a iubit-o, sa o imbrace si sa o coafeze la fel, facand dragoste cu ea si gandindu-se la cealalta.
Cei doi eroi nu se pot intalni, pentru ca orice este mai puternic decat dragostea in acest film: crima, lipsa de echilibru, caderea, dorinta maniaca a barbatului de a sti adevarul cu orice pret.
Detectivul este fascinat de trecut. Este indragostit nu de o femeie, ci de ideea de femeie. Din momentul in care aflam secretul, filmul devine si al lui Judy: durerea ei, pierderea, capcana in care se afla. Victima a propriilor incapacitati, impiedicat de propriul orgoliu, Scottie nu este constient de vertijul sau, ceea ce duce la moartea unui om. Hitchcock manipuleaza atat de istet povestea, incat atunci cand cele doua personaje urca in turn, spectatorii se identifica cu fiecare dintre ei si se tem la fel de puternic pentru amandoi. De multe ori nu se intampla nimic si spectatorul are totusi sentimentul ca ceva iremediabil este pe cale sa se petreaca.
Interpretarea lui Kim Novak a fost recunoscuta ca una dintre cele mai salbatice din cinematografia americana. Ca un antidot la "Vertigo", Hitchcock va filma anul urmator filmul cel mai vesel si mai tonic: "Spre Nord prin Nord-Vest".
Filmul marcheaza a patra si ultima colaborare intre James Stewart si Alfred Hitchcock, dar si o noua colaborare a regizorului cu compozitorul sau favorit, Bernard Herrmann.
La iesirea in 1958, filmul a fost primit destul de rece de public, care prefera atunci productii mai usoare. Rezultatul de box-office a fost o mare deceptie pentru un film cu doua staruri pe afis. Doar in anii ‘60 filmul a fost redescoperit de cinefili si este astazi o marca pentru mari producatori. Brian de Palma a reluat tema in "Obsesia" si "Body double" si chiar a lucrat la primul dintre ele cu acelasi compozitor ales de Hitchcok. si David Lynch s-a inspirat din aceleasi teme pentru "Catifeaua albastra" si "Metamorfoze". Zeci de alte filme contemporane contin elemente ispirate sau copiate fidel din "Vertigo". Este un film unic, cu o mare bogatie tematica, care si-a pastrat in mod miraculos modernitatea in ciuda trecerii timpului.
Culorile joaca un rol cheie
Intregul film este inconjurat de o atmosfera stranie, la limita fantasticului, acompaniata de muzica sublima a lui Bernard Herrmann, care are capacitatea de a-l directiona pe privitor si contribuie puternic la a crea sentimentul iubirii imposibile. Pentru a face sensibila (dar si impenetrabila) aceasta poveste despre lipsa de echilibru si despre caderea mai puternica decat dragostea, Hitchcock s-a folosit de toate trucurile sale, gandite timp de ani de zile (cum este efectul de vertij). Filmul are multa intimitate, confesiune, dar si spectacol. Isi propune sa hipnotizeze, incat la final pare ca am iesit dintr-un vis lung sau ca am citit, pe ascuns, un jurnal intim strain.
Hitchcock a dorit-o pe Vera Miles in rolul lui Madeleine/Judy, dar aceasta a refuzat oferta. In final a fost aleasa Kim Novak, care nu s-a inteles mai deloc cu Hitchcock, reprosandu-i o multime de lucruri, printre care alegerea rochiilor personajului sau.
Ambianta, decorurile sunt spectrale si Madeleine pare uneori o fantoma. De obicei simpatica, aici este o fiinta pierduta si nevrozata, stapanita de o pulsiune erotica morbida.
In scena in care Judy, prin machiaj, devine exact cum dorise Scottie, Hitchcock o face sa apara la iesirea din baie invaluita intr-o lumina verde stranie, difuza, reflectata de neoanele hotelului in care sta. Aceasta culoare ii da o imagine transparenta, fantomatica, precum cea a Madeleinei cand Scottie a vazut-o prima data. Pentru aceasta scena a fost construit un decor special, care, atunci cand camera face un traveling de 360° in jurul amantilor, ne permite sa vedem ce isi imagineaza Scottie in acel moment – interiorul cladirii de pe care se aruncase Madeleine.
Culorile joaca un rol cheie; au fost alese si folosite in maniera expresionista – rosul, verdele si albastrul domina pe rand ecranul.
Imaginea este semnata Robert Burks. Cadrele cu arborii sequoia, podul Golden Gate si muzeul de arta sunt superbe, folosind la maximum tehnologia moderna a acelor timpuri.
Premii
» 1959 – nominalizare la Oscar pentru cea mai buna scenografie si cel mai bun sunet
» 1959 – nominalizare la Directors Guild of America pentru cea mai buna regie
Vertigo
Mister/dragoste/thriller/drama, SUA, 1958, 2h 8min
Regia: Alfred Hitchcock
Cu: James Stewart, Kim Novak, Barbara Bel Geddes, Tom Helmore
