-1.1 C
București
miercuri, 1 februarie 2023
AcasăSpecialUn cardinal german va aduce binecuvântarea Papei Francisc pentru Maria Radna

Un cardinal german va aduce binecuvântarea Papei Francisc pentru Maria Radna

Lucrările de reabilitare la unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din România, basilica papală Maria Radna din Arad, se apropie de final. Aceste lucrări vor fi sfințite în ziua de duminică, 2 august, de la ora 11.00, de către Eminența Sa, cardinalul Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Köln. El va aduce la Arad binecuvântarea Sanctității Sale, Papa Francisc.

Lăcașul de cult este dedicat Sfintei Fecioare Maria, de aceea, liturghia de binecuvântare a lucrărilor de reabilitare va fi pontificată în prima duminică a postului care precede sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, atunci când Fecioara Maria s-a ridicat cu sufletul și cu trupul la Cer.

Bani europeni pentru Maria Radna

Lucrările de reabilitare executate la complexul de cult au costat 47,14 milioane de lei.

Dintre acestea, 30 de milioane de lei provin din bugetul Uniunii Europene, iar restul banilor provine, în principal, din bugetul Guvernului. Potrivit proiectului finanțat prin intermediul Programului Operațional Regional, în cadrul complexului de cult va fi amenajată o bibliotecă pentru 10.000 de volume vechi, un muzeu, o expoziție permanentă de obiecte religioase, precum și diferite săli de conferințe. Ca urmare a acestui proiect, reprezentanții Bisericii Romano-Catolice estimează că numărul turiștilor care vizitează acest complex de cult se va dubla. Anul trecut, Maria Radna a fost vizitată de aproximativ 80.000 de turiști, cei mai mulți dintre ei oameni aflați în pelerinaj.

O istorie bogată

Maria Radna a fost fondată în anul 1520, de către călugării franciscani. Mănăstirea lor a fost distrusă de două ori. Prima dată, ea a fost incendiată de turcii otomani, iar a doua oară mănăstirea a fost distrusă de un incendiu accidental. Flăcările nu au putut să distrugă o icoană a Sfintei Fecioare, despre care pelerinii cred că ar fi făcătoare de minuni. De fiecare dată, mănăstirea a fost refăcută. Actuala formă a bisericii datează din anul 1767. Lăcașul de cult a fost ridicat în stil baroc, cu două turnuri, asemănător cu Biserica Piariștilor din Cluj, care adăpostește o altă icoană despre care oamenii cred că ar fi făcătoare de minuni.

Din anul 1992, în contextul în care tot mai mulți pelerini au redescoperit Maria Radna, Papa Ioan-Paul al II-lea, care ulterior a fost declarat sfânt al Bisericii Catolice, a acordat acestui lăcaș de cult rangul de Basilică Papală Minoră, un privilegiu care recunoaște locul cu totul excepțional pe care Maria Radna îl ocupă în lumea catolică. Din anul 2003, ca urmare a scăderii numărului de candidați la intrarea în cinul monahal, franciscanii care au avut grijă de această biserică timp de aproape o jumătate de mileniu au oferit acest lăcaș de cult clerului Diecezei Romano-Catolice de Timișoara.

Mănăstirea Maria Radna este celebră pentru pelerinajele organizate în fiecare an de 15 august, când liturghiile sunt pontificate în aproape toate limbile vorbite de catolicii din Europa Centrală, ca urmare a faptului că pelerinii vin din comunitățile multiculturale din Transilvania și din Banat.   

Cele mai citite

Kamala Harris va merge miercuri la Memphis pentru funeraliile lui Tyre Nichols

Vicepreşedintele Statelor Unite(SUA), Kamala Harris, va merge miercuri în oraşul Memphis pentru a asista la funeraliile lui Tyre Nichols, un tânăr afro-american bătut cu...

Alertă de poluare cu produse petroliere pe râul Argeș

O posibilă poluare cu produse petroliere s-a produs, marți, pe râul Argeș. Miroase puternic a petrol și se observă dâre de combustibil pe câțiva...

SUA a acuzat Rusia că refuză inspecțiile pe bază de reciprocitate în baze militare

Administrația SUA de la Washington a acuzat, marți, Rusia că nu se conformează obligațiilor asumate prin Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul...
Ultima oră
Pe aceeași temă