Cel mai ieftin bilet la meciul Steaua-Standard Liege, care se va disputa la 23 august, pe stadionul National din Complexul Sportiv „Lia Manoliu”, de la ora 20.30, in mansa secunda a turului 3 preliminar al Ligii Campionilor, costa 10 RON, informeaza site-ul gruparii din Bulevardul Ghencea.
Preturile biletelor, care vor fi puse in vanzare incepand de vineri, ora 10.00, la stadioanele Steaua si National, sunt urmatoarele: 10 RON la peluze, 20 RON la tribuna a doua, 30 RON la tribuna intai si 50 RON la tribuna zero.
Abonamentele pentru sezonul competitional intern 2006/2007 nu sunt valabile la acest meci, iar posesorii acestora au biletele rezervate pana luni, 21 august, ora 18.00, si le pot achizitiona la pret intreg de la o casa special amenajata la stadionul Steaua. Incepand cu data de 22 august, biletele rezervate pentru posesorii de abonamente vor fi scoase la vanzare.