Un bătrân în vârstă de 77 de ani din localitatea doljeană Daneţi a murit la spital, în noaptea de joi spre vineri, la scurt timp după ce a fost lovit de o maşină a Poliţiei, reprezentanţii IPJ Dolj afirmând că bărbatul traversa strada fără să se asigure, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, agentul Amelia Căprărin, joi seară bătrânul a fost lovit de maşina Secţiei 12 de Poliţie Rurală Daneţi, aflată în misiune, în timp ce traversa strada fără să se asigure.
„Poliţiştii se aflau în misiune, maşina având lămpile aprinse. Bătrânul a traversat strada fără să se asigure şi prin loc neprmis. Colegul meu a anunţat imediat la 112, a informat superiorul şi a dus victima la spital”, a declarat agentul Amelia Căprărin.
Bâtrânul a fost dus cu o ambulanţă SMURD la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Cristina Geormăneanu, bărbatul era în comă, cu politraumatisme.
„Victima a fost dusă în camera de resuscitare, în stop cardio-respirator, s-au făcut toate manevrele de resuscitare mai bine de 30 de minute, însă din păcate fără rezultat, înregistrându-se decesul”, a declarat Cristina Geormăneanu.