Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna Albeşti, a fost găsit, sâmbătă, înecat în apele râului Ialomiţa, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Lăcrămioara Chirea, potrivit ziare.com.
Bărbatul intrase în apă pentru a face o baie, iar, la scurt timp, o localnică a anunţat prin serviciul 112 că acesta nu a mai ieşit la mal.
Până la sosirea pompierilor de la Garda Slobozia, tânărul fusese deja scos din apă, mort, de câţiva cetăţeni.