Unul dintre cei doi acuzaţi în cazul atentatului soldat cu 15 morţi în aprilie la metroul din Minsk, Vladislav Kovalev, şi-a retras vineri afirmaţiile, pe motiv că le-a făcut sub presiune, şi a adăugat că complicele său a fost constrâns prin lovituri, în cea de-a doua zi a procesului, transmite AFP, citat de Mediafax.
„Nu confirm depoziţiile mele pentru că au fost făcute sub presiunea” anchetatorilor, a declarat Vladislav Kovalev, acuzat că a fost complicele autorului exploziei, Dmitri Konovalov.
Cei doi bărbaţi de 25 de ani riscă pedeapsa cu moartea pentru „terorism”, potrivit legislaţiei din Belarus, ultima ţară europeană care mai aplică pedeapsa capitală.
„Oamenii care conduceau interogatoriul au spus că este mai bine să mărturisesc că ştiam că el (Konovalov-n.r.) a făcut-o, mi s-a spus că voi fi condamnat pentru tăinuire”, a adăugat el, în faţa Curţii Supreme a Belarusului, din Minsk.
„Am făcut aceste depoziţii pentru că îmi era frică. Mi-a fost frică să nu fiu executat. Mi s-a făcut frică şi am făcut aceste depoziţii”, a precizat el.
Bărbatul a adăugat că a putut auzi „cum îl băteau pe Konovalov în camera vecină”, în cursul interogatoriilor.
Dmitri Konovalov, principalul inculpat, şi-a recunoscut vinovăţia pentru atentatul din aprilie, precum şi pentru o explozie soldată cu răniţi în 2008, la Minsk, în prima zi a procesului, joi.
El este de asemenea acuzat pentru o explozie soldată cu răniţi la Vitebsk (est) în 2005.
„Cred că Dmitri nu a comis aceste lucruri, nici în 2005, nici în 2011”, a mai spus Vladislav Kovalev vineri, în faţa instanţei.
Atentatul de la 11 aprilie, care s-a soldat cu 15 morţi şi 200 de răniţi la staţia de metrou Oktiabrskaia, din centrul oraşului, este cel mai mortal atac comis în fosta republică sovietică de la independenţa sa în 1991.