Nu cred ca dl presedinte Traian Basescu are dreptul sa se substituie guvernului. O fi dansul mediator abil in conflicte care se ivesc intre institutii si diferite grupari politice. Dar, in nici un caz, nu poate media intr-un conflict personal cu seful guvernului.
Lasand deoparte unele poticneli, unele stangacii, daca Romania si-a redobandit de vreun an incoace credibilitatea (pierduta treptat intre 2000-2004), daca Romania a intrecut Bulgaria in indeplinirea conditiilor cerute in vederea integrarii la data de 1 ianuarie 2007, se datoreaza in mare masura guvernului actual, condus de premierul Tariceanu. In aceste conditii, in loc sa fie incurajator sau cel putin sa se abtina de la atacuri – de cele mai multe ori nefondate -, dl presedinte Basescu nu pierde o ocazie sa nu zdruncine increderea romanilor, dar si a institutiilor europene, in guvernul Romaniei. Pana la urma, UE va amana aderarea tarii pentru data de 2008 sau va pune in continuare niste conditii, tocmai datorita instabilitatii politice pe care insusi presedintele tarii o provoaca.
Ma intreb care ar putea fi motivele ascunse ale acestor atitudini care numai Romaniei nu-i pot sluji. Cu siguranta exista o cauza politica: dl Traian Basescu nu prea are la inima partidele istorice, adica pe cele legitimate istoric. De exemplu, dupa alegerile din 1996, domnia sa nu a avut liniste pana nu a zdruncinat guvernarea CDR (creatie a domnului Coposu) si nu a spulberat guvernul Ciorbea, din care facea si domnia sa parte, deteriorand stabilitatea politica a tarii. (Pe acea vreme bunaoara, ca ministru al Transporturilor, s-a impotrivit din rasputeri crearii de autostrazi, asa cum propunea primul-ministru de atunci. Daca proiectul ar fi fost inceput in acel an, azi am fi mult mai ancorati in Europa.)
Mobilul psihologic din care decurg atitudinile politice ale dlui Basescu este insa mult mai adanc: e vorba, cred, de o disproportionata sete de putere, dublata de un orgoliu pe masura – cu excrescentele lui inerente de vanitate autosuficienta si de respingere invidioasa a oricaror posibili emuli. Acest orgoliu se vrea fara egal in toate, chiar si in domenii a caror responsabilitate punctuala nu-i revine presedintelui, ci ministerelor de resort care functioneaza sub autoritatea premierului. De unde si impulsiunea de a stirbi aceasta autoritate! Spuneam, nu demult, intr-un articol, ca presedintele creeaza (direct sau indirect) conflicte artificiale, din motive populiste, pe care apoi tot dansul sa le aplaneze pentru a parea, in ochii unui electorat neavizat, un fel de parinte al natiunii. De vreun an bun, se vede limpede ca i-a pus gand rau premierului (acesta, desigur, pe langa merite incontestabile, si-a avut si minusurile lui, dar care nu le intrec nicidecum pe cele ale presedintelui). Ciudat e faptul ca, pe masura ce ne apropiem de 1 ianuarie 2007 sub bune auspicii, umilirile premierului, discreditarea lui in tara si peste hotare se intensifica in loc sa scada, asa cum ar fi normal. Care poate fi motivatia ascunsa tocmai acum, dupa ce premierul si guvernul s-au bucurat de aprecieri favorabile, mai ales din partea oficialilor europeni, iar decizia integrarii in UE e ca si luata, dupa cum spunea insusi presedintele?
Ce inseamna, atunci, aceste vizite intempestive la sedintele de guvern, sub amenintarea ca vor deveni saptamanale? Ce rost au ele din perspectiva dlui Basescu? Ce consecinte pot avea asupra activitatii guvernului si asupra tarii?
Din perspectiva politica a dlui Basescu, scopul lor este cu certitudine unul electoral. Umilind premierul prin aceste vizite, presedintele vrea sa creeze impresia (in tara) ca numai dansul lucreaza. In virtutea psihologiei sale abisale analizate mai sus, dl Basescu vrea sa-si atribuie exclusiv laurii apropiatei integrari in UE, arogandu-si (ca musca din fabula lui La Fontaine) si meritele care ar reveni de drept guvernului si premierului. In privinta consecintelor acestor suprapuneri de competente de ultima ora, ele nu pot fi decat neavenite, impiedicand printr-un autoritarism deplasat tocmai indeplinirea ultimelor masuri, deloc usoare, care mai trebuie infaptuite inaintea raportului de tara din octombrie. In cazul contrar, Romania va pasi cu stangul in UE. La urma urmei, ce conteaza? Dl Basescu si-a asigurat prin aceste vizite prioritatea bunelor explicatii, atat in cazul unor rezultate favorabile, cat si cel in cel al unora mai putin favorabile. Calculul ar putea fi meschin: daca vom intra in UE cu probleme, voi putea da vina pe guvern ca nu si-a facut temele; iar daca vom intra fara probleme, meritul va fi al meu, deoarece o tara intreaga a vazut la televizor cum am vegheat saptamanal ca guvernul sa-si indeplineasca angajamentele.
Domnul presedinte cred ca ar fi mai pretuit de multi romani daca s-ar ocupa doar de indeplinirea propriilor atributii pentru a nu mai crea impresia de instabilitate politica in Romania.
S-ar impune, de pilda, o monitorizare mai atenta a modului de functionare a Serviciilor de Informatii. Iar dupa atatea gafe – punand in joc sentimentele noastre de securitate – directorul SRI, dl Radu Timofte, s-ar cere sa fie inlocuit cu o persoana tanara si competenta. La fel, imi permit sa amintesc ca termenul-limita in vederea condamnarii comunismului si a crimelor lui se apropie si trebuie pregatit. Aceasta condamnare oficiala este recomandata de Consiliul Europei.
Toti oamenii au defecte in virtutea carora fac greseli. Din acest punct de vedere, dl presedinte se afla intr-un moment de cumpana si ar fi pacat sa permita ca propriile-i defecte sa depaseasca incontestabilele-i calitati si merite. Cand necontrolarea defectelor i se intampla unui om de rand, acest om intra doar de unul singur intr-un declin spiritual. Cand acest lucru i se intampla unui presedinte, acesta taraste dupa sine o tara intreaga.
Cluj, 11 iulie 2006
