Adaptarea titlului celui mai recent film al lui David Cronenberg, „A History of Violence”, in romaneste – „Umbrele trecutului” -, nuanteaza demersul lui Cronenberg, dar muta centrul de interes. „A History of Violence” e insa mai mult un film despre violenta si mai putin unul despre trecut, venit din partea unui regizor care a mai exploatat mecanismele violentei („Crash”), la fel de bine cum a pipait si lanseta spre un trecut maladiv („Spider”) . Se pare insa ca acest „A History of Violence” e raspunsul cineastului canadian la agresiunea tot mai articulata a violentei in lumea pe care o traim. Cronenberg nu are insa acroseul elegant si eterat al lui Gus Van Sant (din „Elephant”), nici forta terestra, de buldozer nervos si manipulator a lui Michael Moore. Probabil nu mai are nici varsta pentru a-si imagina vreo utopie in care violenta sa fie reprezentata cu ghilimelele la vedere. Alege insa o poveste potolita, aproape banala, pe care o spune calm, fara isterii. Istoria unui barbat cuminte, familist, om de omenie, despre care se afla ca in tinerete a fost asasin pe Coasta de Est. Filmul castiga mult din maniera lui de a curge fara evenimente capitale, dar ceea ce e mai important se petrece pe dedesubt si mai ales in ultima scena, cand barbatul se intoarce acasa dupa ce a fost la Philadelphia sa-si vada (si sa-si ucida) fratele mafiot. E seara si familia e la cina. Nici sotia, nici fiul, nici fiica nu se uita la el, dar pe urma fetita ii pune o farfurie pe masa, fiul ii paseaza platoul cu friptura, dar trebuie ca sotia sa se uite in fine la el, cu ochii in lacrimi, pentru ca filmul sa ia sfarsit cum trebuie. Si nici o vorba in aceste 3 minute.
David Cronenberg ne arata cum irumpe violenta in viata acelor oameni si cum se perpetueaza ea. Natural, fara exagerari, asa cum versi o sticla de ulei si din ea tot curge, curge. Baiatul, elev de liceu, il bate la un moment dat pe colegul care il tot provoca, dar gestul lui nu vine din eroism sau pentru ca lasitatea ar fi fost stearsa cand a aflat ca tatal lui a fost asasin, ci e gestul unei descarcari. Violenta se propaga. Si tot violenta e si partida de sex de pe scari, in buza violului.
Meritul lui Cronenberg e ca a temporizat foarte bine actiunea din banda desenata inspiratoare, atenuand colturile si trimitand varfurile dramatice la subsol. I-a mai si ghidat foarte bine pe actori. Viggo Mortensen e ideal in maniera lui potolita, care promite convulsii interne, iar Maria Bello are, in sfarsit, un rol pe masura, reusind o sotie calda, dar adevarata harpie cand ii e amenintat cuibul. Paradoxal, lucrurile care dau individualitate povestii ar putea fi si capetele de acuzare venite din partea altor spectatori. Acestia, stricati de maniera pragmatica de a povesti a productiilor americane, ar putea reprosa filmului lipsa de rigurozitate in etalarea tuturor secretelor personajelor sau chiar uscaciunea subiectului. Pana la urma, totul se rezuma la o chestiune de gust. Cronenberg, la randul sau, a ales sa arate doar varful aisbergului si sa demonstreze, calm, cum viata unor oameni se poate modifica in mod radical atunci cand un lucru ascuns in straturile trecutului irumpe cu violenta.
„Umbrele trecutului”/ „A History of Violence” – 2005, regia David Cronenberg, scenariul: John Wagner si Vince Locke; cu: Viggo Mortensen, Maria Bello, Ed Harris, William Hurt, Ashton Holmes. Distribuit de: InterComFilm Romania
