Oraşul Kamaishi a cunoscut vremuri mai bune; timp de mai bine de 100 de ani a fost unul dintre cei mai importanţi producători de oţel din Japonia, un oraş prosper, cu o populaţie de peste 100.000 de locuitori. Astăzi, Kamaishi este mai cunoscut pentru pescuitul comercial decât pentru oţel, iar numărul locuitorilor a scăzut la 40.000.
În plus, tsunamiul care a lovit Japonia în 11 martie a făcut 1.250 de victime în Kamaishi – deşi oraşul se mândreşte cu cel mai mare dig subacvatic împotriva tsunamiurilor, care are 2 kilometri lungime şi 63 de metri înălţime. Printre locuitorii care au scăpat de valul ucigaş se numără şi Tsuyako Ito, în vârstă de 84 de ani, ultima gheişă a oraşului. Povestea ei, relatată de presa din Japonia şi SUA, este mişcătoare, mai ales datorită spiritului de luptă de care doamna Ito a dat dovadă de-a lungul vieţii. Cea mai veche amintire a gheişei este, poate în mod ironic, cum mama sa o căra pe umeri fugind din calea unui tsunami. Acela avea să fie primul dintre cele patru tsunami-uri pe care Tsuyako Ito le-a supravieţuit de-a lungul vieţii.
„Cel din 11 martie a fost însă cel mai groaznic”, a declarat Ito, a cărei casă a fost parţial distrusă de ape. „Kimonouri, accesoriile, shamisen-urile (instrument tradiţional japonez), totul s-a dus”, a spus gheişa, care acum locuieşte pe o saltea, în sala de sport a unei şcoli din localitate. Norocul său a fost un vecin care a salvat-o, cărând-o în spate până pe un deal aflat în apropiere. Totuşi, Tsuyako Ito nu se dă bătută: a decis că îşi va profesa meseria până la 88 de ani – şi apoi va ieşi la pensie; „încă mai pot să cânt şi să dansez, tsunami nu poate să îmi ia asta”, a spus ea; „până atunci, îmi voi continua viaţa ca până acum”.
