Administratia Mittal Steel Galati intentioneaza sa puna in practica pina pe 15 noiembrie, data cand expira clauza sociala a contractului de privatizare al Sidex, ultima operatiune de autodisponibilizare din ultimii cinci ani.
Prin aplicarea unei noi scheme de plecari voluntare, conducerea combinatului doreste plecarea a 500 de siderurgisti, dupa ce in cursul lunii iulie 1.500 de angajati au renuntat la locul lor de munca, in schimbul sumelor oferite de companie.
Dupa data de 15 noiembrie administratia Mittal Steel Galati poate face disponibilizari de personal, lucru care le-a fost interzis timp de cinci ani prin contractul de privatizare. In timp ce conducerea Mittal Steel Galati doreste ca la sfarsitul anului pe statele de plata sa mai figureze 14.000 de persoane, si-a propus ca in anul 2007 la combinatul galatean sa se produca 6,5 milioane de tone de otel lichid.
In cadrul celor sase operatiuni de autodisponibilizare puse in practica in ultimii cinci ani la Mittal Steel Galati, aproximativ 12.000 de angajati au renuntat la locul lor de munca, preferand sa primeasca recompensele financiare consistente puse la bataie de patronii combinatului.