22.2 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSpecialUE încearcă să-l convingă pe Putin să liniștească apele în Ucraina

UE încearcă să-l convingă pe Putin să liniștească apele în Ucraina

Uniunea Europeană (UE) caută o modalitate prin care să salveze armistiţiul din estui Ucrainei, prin stabilirea unei voci comune în privința impunerii unor noi sancțiuni economice la aresa Rusiei dar și făcând apel la Vladimir Putin pentru calmarea situaţiei în regiune.

Potrivit Mediafax, la o zi după un summit G20 în care occidentalii l-au criticat dur pe preşedintele rus Vladimir Putin, miniştrii europeni de Externe urmează să decidă extinderea listei persoanelor ale căror averi sunt blocate şi supuse interdicţiei de a intra pe teritoriul Uniunii.

Sunt vizaţi indivizi din ierarhia separatiştilor proruşi care deţin controlul bastioanelor de la Doneţk şi Lugansk, potrivit mai multor surse diplomatice.

Situaţia în estul Ucrainei, stabilizată oarecum după armistiţiul din septembrie, merge din rău în mai rău după alegerile organizate pe 2 noiembrie în "republicile" separatiste, pe care Rusia le-a recunoscut de facto, condamnată puternic de către comunitatea internaţională.

Între timp, confruntările armate s-au intensificat, iar Kievul a acuzat Rusia că trimite trupe combatante şi material militar ca întăriri rebelilor. NATO şi observatori OSCE mobilizaţi în zonă au confirmat aceste acuzaţii, în timp ce Moscova dezminte insistent.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko se declară pregătit pentru "un scenariu al unui război total", iar armata afirmă că rebelii şi trupe ruseşti "se pregătesc de o ofensivă", mai scrie sursa citată.

În acest context, liderii occidentali reuniţi în weekend la Summitul G20 din Australia l-au primit glacial pe Putin.
Preşedintele american Barack Obama a avertizat că "izolarea" Rusiei "va continua" dacă preşedintele rus nu va face astfel încât Acordurile de la Minsk să fie respectate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă