16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Cum a decurs prima zi în cătușe pentru Elena Udrea

VIDEO. Cum a decurs prima zi în cătușe pentru Elena Udrea

UPDATE 20:50: Deputata Elena Udrea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după denunțul lui Dinu Pescariu în dosarul Microsoft.

Citește și: Elena Udrea a fost ARESTATĂ pentru 30 de zile

UPDATE 19:19: Judecătorii ICCJ au rămas în pronunțare în cazul arestării preventive a Elenei Udrea. Ea va aștepta verdictul magistraților în sala de judecată, a anunțat avocatul deputatei.

„Va dura cel puțin o ora până se va da verdictul. Elena Udrea a făcut o completare la declarația dată ieri la DNA. A răspuns întrebărilor puse de procurori și judecători. Probatoriul e foarte slab, acuzațiile sunt grave, dar probele sunt slabe. E un bilețel olograf care conține două inițiale, E U și cifra de 500.000, plus denunțul lui Dinu Pescariu. În rest, nimic”, a spus avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea.

Avocatul Elenei Udrea a declarat că acuzaţiile de trafic de influenţă şi spalare de bani sunt simple supoziţii.

"În sprijinul acestor acuzatii nu există probe, sunt simple supoziţi", a declarat avocatul deputatei.

„Elena Udrea va aștepta în sala de judecată verdictul. Dumneaei nu a făcut denunțuri. Nu a fost întrebată de finanțarea PDL. Au fost puse întrebări doar despre Dosarul Microsoft, despre Florian Coldea nu s-a discutat”, a adăugat apărătorul deputatei.

——

UPDATE 13.50: Elena Udrea a fost adusă la instanță, miercuri, în jurul orei 14.00 pentru a se judeca cererea de arestare preventivă a procurorilor. Deputata a repetat gestul controversat cu degetul la nas din noaptea în care s-a dat avizul în Parlament pentru cererea de arestare formulată de procurorii anticorupție.

UPDATE: Referat arestare Elena Udrea: PDL, printre beneficiarii mitei din dosarul Microsoft

UPDATE 11.50: Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) va judeca, miercuri, începând cu ora 14.00 cererea de arestare preventivă în cazul Elenei Udrea.

UPDATE 11.35: Tudor Breazu ar fi intermediat primirea unei mite de aproximativ 300.000 de lei de către Elena Udrea, din care ar fi plătit pentru organizarea zilei ei de naştere la Predeal, dar şi excursii pentru ea şi Ana Maria Topoliceanu, potrivit DNA.

Citește și: Breazu a plătit din mită ziua de naştere a Elenei Udrea

UPDATE 10.50: Dosarul Elenei Udrea a ajuns la Înalta Curte unde se va judeca cererea de arestare preventivă a procurorilor DNA. Elena Udrea va avea ocazia să se apere în fața judecătorului de drepturi și libertăți.

UPDATE 09.43: DNA a demarat verificări administrative după reținerea Elenei Udrea

——-

UPDATE 22:20: Deputata Elena Udrea a fost reţinută, pentru 24 ore, în dosarul Microsoft. Ordonanța de reținere a fost emisă la 21:40.

Citește și: Elena Udrea stârnește un nou SCANDAL după ce a ajuns în arest FĂRĂ CĂTUȘE

"Procurorii din cadrul DNA au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 februarie 2015, a inculpatei UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: trafic de influență (fapte în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea);  trafic de influență (fapte în legătură cu derularea contractului e-România); trafic de influență (fapte în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro); spălare de bani", se aratî în comunicatul de presă remis de DNA.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/flowplayer’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/playernew/singleplayer_max/f533ecc0a42c479ed5b0b6db23461063/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

 

Citește și: FOTO. Ce a spus Udrea la ieşirea de la DNA cu cătuşe la mâini

Elena Udrea va fi prezentată, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

"Dosarul este unul complicat", a transmis unul din avocaţii Elenei Udrea, Marius Sebastian Striblea, precizând că deputata a fost audiată pentru aproximativ trei ore. El a precizat că Elena Udrea nu a făcut niciun denunţ.

În urma audierilor, procurorii Anticorupţie au renunţat la una din infracţiunile de spalare de bani, a declarat un alt avocat al deputatei, Alexandru Chiciu.

Citește și: Ce au declarat avocaţii lui Udrea, după reţinerea fostului ministru

UPDATE 11.55: Deputata Elena Udrea a ajuns la DNA. Aceasta nu a dat nicio declaraţie. 

Citește și: Probe ZDROBITOARE împotriva Elenei Udrea: circuitul banilor în conturi, interceptări și denunțuri

——-

UPDATE 11.48: Avocatul Elenei Udrea, Alexandru Chiciu, a cerut presei să respecte rezervarea de care apărarea va da dovadă în acest caz şi a subliniat că este o situaţie foarte delicată.

De asemenea, avocatul a declarat că apărarea nu va face speculaţii cu privire la acuzaţiile care i se aduc Elenei Udrea şi că toate cererile se vor face doar în faţa procurorilor şi a judecătorilor. 

Chiciu a afirmat că doreşte să se păstreze o linie de echilibru în acest proces. 

——

UPDATE 10.58: Deputata Elena Udrea s-a prezentat, marţi, în jurul orei 11 dimineaţa, la Secţia de Poliţie numărul 2, pentru că se află sub control judiciar. La ora 12.00 Udrea va merge la DNA.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/flowplayer’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/playernew/singleplayer_max/5beda265cffe6a6ad59f31af8276f03a/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

—– 

Elena Udrea a fost citată, marţi, în jurul prânzului, la DNA. Luni seară, Camera Deputaților a avizat trei cereri de urmărire penală şi trei de reţinere şi arestare în dosarele "Gala Bute" şi "Microsoft".

Citește și: UPDATE: Elena Udrea poate fi ARESTATĂ. Toate cererile DNA, aprobate de Parlament

Marți dimineaţă, avizele au fost publicate în Monitorul Oficial.

Camera Deputaţilor a dat luni şase voturi distincte, cu bile, pentru solicitările justiţiei în privinţa Elenei Udrea, toate cererile fiind aprobate.

Astfel, forul legislativ a aprobat cererea privind începerea urmăririi penale a Elenei Udrea în dosarul Gala Bute, fiind înregistrate 285 de voturi "pentru" şi 49 "împotrivă". Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ s-a referit la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul nr.50/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Citește și: Hotărârile Camerei Deputaţilor în cazul Elenei Udrea, publicate în Monitorul Oficial

Camera Deputaţilor a aprobat apoi cererea privind încuviinţarea extinderii urmăririi penale în dosarul Gala Bute. Proiectul de hotărâre a Camerei Deputaţilor întocmit ca urmare a solicitării procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ, referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în dosarul nr.50/P/2014 al DNA, a fost adoptat cu 278 voturi "pentru" şi 50 "împotrivă".

Camera a aprobat şi încuviinţarea cererii de arestare preventivă formulată în dosarul Gala Bute în privinţa Elenei Udrea. Rezultatul votului la proiectul de hotărâre referitor la cererea ministrului Justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă ICCJ, de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Elena Udrea, formulată în dosarul nr.50/P/2014 al DNA, a fost de 219 voturi "pentru" şi 102 "împotrivă".

Citește și: Cum s-a apărat Elena Udrea în faţa colegilor din Parlament

Un al patrulea vot a vizat cererea de urmărire penală în dosarul Microsoft în privinţa Elenei Udrea. Camera a aprobat, cu 243 voturi "pentru" şi 50 "împotrivă", proiectul de hotărâre întocmit în urma solicitării procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii de avere, în dosarul nr.880/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Camera Deputaţilor a aprobat şi solicitarea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului în dosarul Microsoft. Camera a aprobat, cu 202 voturi "pentru" şi 65 "împotrivă", cererea ministrului Justiţiei, însoţită de solicitarea PICCJ, de reţinere şi arestare preventivă a deputatului Elena Udrea, formulată în dosarul nr.880/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Citește și: FOTO&VIDEO. Elena Udrea, gest controversat în Parlament. Explicația oficială

De asemenea, Camera a aprobat şi cererea formulată în cazul Elenei Udrea privind încuviinţarea arestării preventive prin înlocuirea controlului judiciar, în dosarul Microsoft. Proiectul de hotărâre a Camerei Deputaţilor aferent cererii ministrului Justiţiei, însoţită de solicitarea PICCJ, de încuviinţare a arestării preventive a Elenei Udrea, prin înlocuirea controlului judiciar dispus la data de 29 ianuarie, formulată în dosarul nr.880/P/2014 al DNA, a fost adoptat cu 152 de voturi "pentru" şi 82 "împotrivă".

Elena Udrea este încă sub control judiciar şi, potrivit programului stabilit cu poliţiştii supraveghetori, ar trebui să se prezinte marţi, la ora 11.00, la Secţia 2 Poliţie.

Cele mai citite

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă