Trei soldaţi ucraineni au fost ucişi şi alţi 27 răniţi în ultimele 24 de ore în ofensiva lansată de Kiev împotriva rebelilor proruşi din estul ţării, a anunţat, joi, biroul de presă al "operaţiunii antiteroriste" iniţiată de autorităţile ucrainene.
Doi soldaţi au fost ucişi după ce un transportor blindat de trupe a trecut peste o mină, iar al treilea şi-a pierdut viaţa după ce camionul în care se afla şi care transporta mai mulţi soldaţi a fost prins într-o ambuscadă, în apropiere de satul Muratov, din regiunea Lugansk.
Forţele de la Kiev, care au preluat în ultimele zile controlul asupra mai multor oraşe, între care şi Slaviansk, încearcă să blocheze principalele bastioane ale insurgenţilor – Doneţk şi Lugansk.
Rebelii şi-au anunţat dorinţa de a rezista, însă au recunoscut că forţele ucrainene sunt superioare atât ca număr, cât şi ca material militar.