15 C
București
marți, 15 octombrie 2024
AcasăSpecialUcraina: lucrările la canalul Bîstroe nu afectează mediul

Ucraina: lucrările la canalul Bîstroe nu afectează mediul

Realizarea proiectului canalului Dunăre-Marea Neagră nu reprezintă nicio problemă ecologică, arată rezultatele unei monitărizări realizate de experţii ucraineni în 2009, relatează Ukrinform, citat de NewsIn.

Concluziile monitorizării au fost prezentate în cadrul unei reuniuni de lucru a organizaţiilor responsabile pentru monitorizarea mediului în perioada de restaurare şi întreţinere a pasei de adâncime, care a avut loc sub conducerea lui Oleksandr Masenko, directorul adjunct al Institutului de Cercetare a problemelor ecologice din cadrul Ministerul pentru Protecţia Mediului din Ucraina, a anunţat serviciul de presă al Ministerului ucrainean al Transporturilor. Una dintre companiile participante la proiect este Delta-pilot.

Comitetul ONU pentru implementarea Convenţiei de la Espoo a atras atenţia autorităţilor de la Kiev, printr-o scrisoare transmisă în octombrie anul trecut, că Ucraina nu a reuşit să demonstreze oprirea completă a lucrărilor la Canalul Bîstroe, considerând astfel că Ucraina nu îşi respectă obligaţiile şi încalcă Convenţia. Astfel, în scrisoare se subliniază necesitatea ca Ucraina să oprească complet lucrările la Bîstroe. „Comitetul reafirmă decizia prin care cere Ucrainei să oprească toate lucrările legate de faza I şi faza a II-a Canalului de navigaţie de mare adâncime Dunăre – Marea Neagră în sectorul ucrainean al Deltei Dunării (Canalul Bîstroe), inclusiv construcţii, operaţiuni sau lucrări de întreţinere”, se arată în documentul transmis de secretarul executiv al Comisiei Economice a ONU pentru Europa, Jan Kubis, vicepremierului ucrainean, Hrihori Nemîria.

Ucraina a încercat ulterior să contraatace România pentru „nerespectarea obligaţiilor sale de mediu în ceea ce priveşte protecţia Deltei Dunării”. Astfel, Ucraina a sesizat Comitetul de Implementare – organism fără caracter jurisdicţional special creat pentru supravegherea modului în care statele părţi respectă prevederile Convenţiei – la data de 6 martie 2009. Ca urmare a dezbaterilor orale, Comitetul de Implementare va prezenta un proiect de raport pe care îl va supune pentru observaţii şi comentarii celor două părţi, urmând ca forma finală să fie adoptată la următoarea reuniune a Comitetului, în martie 2010. Raportul va fi supus ulterior spre adoptare reuniunii statelor părţi care va avea loc în 2011.

Mecanismul sesizării Comitetului de Implementare al Convenţiei Espoo a fost declanşat pentru prima dată de către România, în ianuarie 2007, în legătură cu proiectul ucrainean Bîstroe. În urma demersurilor României, în mai 2008 statele părţi la Convenţie au decis că Ucraina a încălcat prevederile Convenţiei şi au cerut stoparea lucrărilor.

Canalul Bîstroe a revenit în atenţia publică în martie anl trecut, când Ministerul român al Afacerilor Externe a anunţat că a cerut Ambasadei Ucrainei lămuriri referitoare la informaţiile apărute despre inaugurarea unui baraj de pe artera navigabilă de mare adâncime „Dunăre – Marea Neagră” (Bîstroe). Cu acest prilej, partea română a reamintit părţii ucrainene că astfel de acţiuni încalcă prevederile internaţionale. În schimb, guvernatorul regiunii Odesa, Nikolai Serdiuk, a declarat în mai că, în ciuda piedicilor puse de România, construcţia canalului Dunăre-Marea Neagră a fost finalizată, canalul funcţionează şi chiar aduce venituri Ucrainei şi în special regiunii Odesa.

Cele mai citite

Plafonarea adaosului comercial se extinde la toate produsele procesate în România, anunță Ministrul Agriculturii

Plafonarea adaosului comercial, care până acum se aplica la 21 de produse agricole și alimentare, va fi extinsă la toate produsele procesate în România,...

Comisia Europeană va propune o legislație nouă pentru facilitarea expulzării migranților ilegali

Comisia Europeană intenționează să prezinte o nouă legislație care să sprijine expulzarea migranților aflați în situație ilegală, conform unei scrisori adresate statelor membre de...

Medic ginecolog prins în flagrant când primea mită pentru a face o operație de cezariană

Un medic ginecolog, de la Spitalul Filantropia Craiova, a fost prins în flagrant în timp ce primea o mită în sumă de 800 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă