4.3 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSpecialUcraina: Iulia Timoşenko, în mod simbolic pe lista de vot a opoziţiei...

Ucraina: Iulia Timoşenko, în mod simbolic pe lista de vot a opoziţiei la alegerile legislative

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşnko, aflată în închisoare, va fi plasată în mod simbolic în fruntea listei principalei alianţe a opoziţiei la alegerile legislative din octombrie în Ucraina, a cărei campanie a fost lansată astăzi, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Alianţa, care reuneşte partidul lui Timoşenko şi pe cel al fostului preşedinte al Parlamentului ucrainean Arseni Iaţeniuk, a decis în cadrul congresului de luni plasarea opozantei în capul listei, deşi aceasta nu poate participa, fiind încarcerată.

Alegerile legislative – primul test eletoral important al preşedintelui Viktor Ianukovici de la alegerea sa, în 2010 – vor fi atent urmărite de statele occidentale ale căror relaţii cu regimul ucrainean s-au tensionat din cauza urmăririlor iniţiate împotriva opozanţilor, printre care şi Timoşenko, condamnată anul trecut la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere în cadrul unui contract cu Rusia privind livrările de gaze.

Uniunea Europeană şi Statele Unite consideră acest caz motivat politic şi cer eliberarea fostului premier.

Imposibilitatea lui Timoşenko şi a fostului ei ministru de Interne, Iuri Luţenko de a participa la legislative, ambii fiind încarceraţi, ar putea pune la îndoială rezultatele alegerilor în percepţia occidentalilor, precizează site-ul de informare Korrespondent.net.

Partidul regiunilor al lui Ianukovici îşi va anunţa la rândul său lista candidaţilor după-amiază.

Partidul aflat la putere şi alianţa opoziţiei vor fi primele pe listele de vot, urmate de partidul UDAR, al celebrului boxer, Vitali Klociko şi comunişti, potrivit ultimelor sondaje.

Alte două formaţiuni au de asemenea şanse de a intra în Parlament: Partidul naţionalist Svoboda şi formaţiunea Înainte Ucraina!, în care s-a înscris recent şi celebrul atacant al echipei naţionale de fotbal, Andrei Şevcenko, premiat cu Balonul de aur în 2004, şi care s-a retras din viaţa sportivă.

Cele mai citite

SUA dezacord pentru construcția unei baze militare israeliene în Fâșia Gaza

Statele Unite şi-au exprimat marţi opoziţia faţă de orice construcţie permanentă a unei baze militare de către Israel în Fâşia Gaza, la o zi...

ONU: Rusia acuză Ucraina că sprijină rebelii care luptă în nord-vestul Siriei

Ambasadorul rus la ONU a acuzat marţi Ucraina că sprijină militar luptătorii din grupul islamist radical Hayat Tahrir al-Sham (HTS) care desfăşoară o ofensivă...

Românii, cuceriți de magia edițiilor limitate: 7 din 10 aleg produse tematice de Crăciun

Studiul arată că peste 60% dintre români percep brandurile care lansează ediții tematice de Sărbători, ca fiind mai atrăgătoare Produsele în ediție limitată, lansate cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă