Experţi malaysieni şi reprezentanţi ai rebelilor proruşi urmează să caute, vineri, rămăşiţe umane şi probe materiale la locul prăbuşirii Boeingul Malaysia Airlines, din estul Ucrainei, au anunţat insurgenţii, informează Mediafax.
Citește și: Zborul MH17, doborât de o rachetă de fabricaţie rusească
O echipă (comună) cu experţi malaysieni este programată la 17 aprilie.
„Nu ştim dacă experţi în dreptul penal plănuiesc o vizită independentă la locul prăbuşirii înainte” de această dată, potrivit agenţiei ruse de stat, care citează agenţia de ştiri Doneţk.
Separatiştii proruşi au anunţat că malaysienii le-au solicitat „o vizită comună, pe 17 aprilie”, în zona respectivă.
Şeful echipei de experţi malaysieni Hussein Omar Khan a declarat anterior că echipa îşi începe activitatea, marţi, şi că se va afla la Doneţk timp de cel puţin două-trei săptămâni.
El a preciat că misiunea echipei este să caute rămăşiţe umane şi probe materiale.
Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur, s-a prăbuşit pe 17 iulie în estul Ucrainei. Toate cele 298 de persoane aflate la bord au murit.
Autorităţile de la Kiev şi separatiştii proruşi se acuză reciproc de provocarea tragediei.
Ucraina şi Statele Unite susţin că aparatul a fost doborât de o rachetă sol-aer furnizată separatiştilor ucraineni proruşi de Moscova, ceea ce Rusia neagă, acuzând în schimb forţele ucrainene.
Într-un prim raport de anchetă, publicat în septembrie, anchetatori internaţionali au apreciat că Boeingul a fost perforat în zbor de „proiectile cu mare viteză”, fără a confirma ipoteza unei rachete. Un raport final este aşteptat în vara lui 2015.