-2.3 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecial„U" Jolidon, start în Europa

„U” Jolidon, start în Europa

Vicecampioana României la handbal feminin va debuta la finalul acestei săptămâni în Liga Campionilor, pe terenul slovencelor de la Krim Ljubljana.

 
Şocul pozitiv al calificării echipei clujene de handbal feminin „U” Jolidon în grupele Ligii Campionilor a fost înlocuit, între timp, cu speranţă şi planuri de viitor în cea mai importantă competiţie handbalistică de pe continent. Pentru prima dată în istoria ei, formaţia ardeleană va lua loc la masa bogaţilor din handbalul european, însă va da totul pentru a şi gusta din bunătăţile pentru care se va lupta cu trei dintre cele mai puternice echipe din Europa. Turneul de calificare găzduit de Sala Sporturilor „Horia Demian” în urmă cu mai bine de două săptămâni începe să devină o amintire plăcută pentru „Seno” şi colegele sale, care acum au toate motivele să se concentreze doar pe lupta din grupele Ligii Campionilor. Primul test al „studentelor” va avea loc duminică, pe terenul multiplei campioane a Sloveniei, Krim Mercator Ljubljana. Slovencele reprezintă o cunoştinţă mai veche pentru handbalul românesc, iar ultima oară când Krim a vizitat România a fost chiar în sezonul trecut, atunci când a fost învinsă de Oltchim Râmnicu Vâlcea, atât în deplasare, cât şi pe teren propriu, în grupele semifinale ale Ligii Campionilor. Formaţia slovenă nu are adversar pe măsură în campionatul intern, pe care l-a câştigat de fiecare dată din 1995 încoace, o performanţă greu de egalat în campionatele puternice ale Europei. În aceste condiţii, oficialii vicecampioanei României nu îşi fac mari speranţe de la meciul de duminică.


„Grupă infernală”

„Suntem foarte fericiţi că ne-am calificat în grupele Ligii Campionilor, însă abia de acum începe greul. Suntem în cea mai puternică competiţie şi avem o grupă infernală, astfel că nu putem emite pretenţii nu doar cu Krim, ci şi cu Podravka Koprivnica sau ETO Gyor, celelalte echipe din grupă. Vrem să facem meciuri bune, sperăm şi la rezultate pe măsură, dar trebuie să fim şi realişti, însă partea bună este că vom acumula experienţă mare. Pe de altă parte, de fiecare dată când vom juca în Ligă ne vom amâna un meci în campionat, iar asta înseamnă că vor începe şi meciurile din trei în trei zile. Noi avem o echipă scurtă, aşa că vom trece printr-o perioadă dificilă, dar sperăm, în primul rând, să nu avem probleme de sănătate în lot”, a declarat antrenorul lui „U” Jolidon, Gheorghe Covaciu. De altfel, înainte de duelul din Slovenia, clujencele vor disputa astăzi un meci restanţă cu HCM Baia Mare, partidă ce trebuia să aibă loc în week-end-ul în care „U” Jolidon s-a calificat în Liga Campionilor şi care, practic, dă startul meciurilor jucate la o distanţă mică de timp. „U” Jolidon va disputa în fiecare week-end câte o partidă de Liga Campionilor, iar printre duelurile din campionat ce vor fi amânate pentru mijlocul fiecărei săptămâni în parte se află şi cel cu Oltchim Râmnicu Vâlcea. Ultimul meci al elevelor lui Gheorghe Covaciu în Liga Campionilor este programat peste mai puţin de o lună, în 17 noiembrie, pe terenul maghiarelor de la ETO Gyor.

Pivot de la Krim, aproape de moarte

„U” Jolidon Cluj va întâlni duminică, de la ora 20:30, o formaţie Krim Ljubljana ce a trecut pe lângă o adevărată tragedie. Pivotul campioanei Sloveniei, brazilianca Daniela Piedade, a fost la un pas de moarte acum două săptămâni, după ce a suferit un atac cerebral în timpul unei partide amicale. Jucătoarea a fost transportată în comă la spital, dar după câteva zile a început să se simtă mai bine, iar viaţa sa nu mai este pusă în pericol. Totuşi, cariera pivotului transferat în această vară de la Hypo Viena este încheiată, conform medicilor sloveni.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă