19.3 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăSpecial"U" Jolidon, acuzată de furtul noii Cristina Neagu

„U” Jolidon, acuzată de furtul noii Cristina Neagu

Vicecampioana României la handbal feminin este suspectată de practici imorale în transferul junioarei Cristina Laslo, 15 ani, considerată una dintre speranţele handbalului românesc.

 

Handbalul feminin românesc a depins tot mai mult în ultimii ani de Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii în 2010 şi, chiar dacă prezentul nu este cel mai strălucitor, viitorul poate duce din nou România în topul celor mai bune formaţii de pe Glob. Cristina Laslo este o handbalistă care abia va împlini 16 ani luna viitoare, însă deja este văzută ca un talent al handbalului românesc şi are toate şansele să-i calce pe urme lui Neagu. Descoperită de Mircea Pârvu şi formată, din 2008, de Rodica Petruş si Cristina Iurian la CSS Viitorul Cluj-Napoca, Cristina Laslo este, din februarie 2011, handbalista vicecampioanei României, „U” Jolidon Cluj. Modul în care jucătoarea a ajuns în tabăra Jolidonului le-a revoltat pe cele două antrenoare, care acuză reprezentanţii echipei de handbal că nu au procedat corect, cel puţin din punct de vedere moral, atunci când au semnat contractul cu micuţa handbalistă. „CSS Viitorul a fost pus în faţa faptului împlinit. Fetiţa a ajuns la «U» Jolidon ca urmare a înţelegerilor făcute de către părinţii acesteia împreună cu reprezentanţi ai echipei de senioare, fără ca cei implicaţi în formarea jucătoarei să aibă vreun drept de decizie”, a spus Rodica Petruş. Antrenorul de la CSS Viitorul a ţinut să explice de ce şi părinţii au partea lor de vină în plecarea lui Laslo la clubul din Liga Naţională.

Cazul „CSS 2 Baia Mare”

„Părinţii, considerând că fiica lor s-a născut talent în handbal, hotărăsc să «evadeze» din echipa de junioare a clubului într-o primă tentativă, în vara anului 2010, semnând un contract de mandat cu reprezentanţi ai CSS 2 Baia Mare contra unei sume importante de bani, restituită, ulterior, la insistenţele noastre. Neacomodându-se în noua echi-pă, spor-tiva doreşte să se întoarcă acasă după un an, dar, conform contractului semnat, situaţia nu-i era favorabilă, fiind posibilă suspendarea ei pe linie sportivă. La acea dată, am angajat un avocat care i-a preluat cazul şi, după trei luni de sesizări, comisii, apeluri la federaţie, jucătoarea a redevenit sportiva clubului nostru. În mod normal, ea ar fi trebuit să semne-ze un contract de pregătire sportivă cu CSS Cluj, însă părinţii au evitat momentul semnării contractului, intenţia lor fiind, de fapt, de a alege din nou o opor-tu–nitate favorabilă lor, neţinând cont de interesele echipei în care Cristina s-a format şi care lupta pentru obţinerea calificării la turneele semifinale de juniori I şi juniori II. Vreau să mai spun că federaţia prevede, conform regulamentului, obligativitatea semnării contractului doar în ultimii trei ani de juniorat, în rest având caracter facultativ” a mai declarat Petruş. Conform reprezentanţilor de la CSS Viitorul, atunci au intrat pe fir cei de la „U” Jolidon, care au semnat un contract cu handbalista.

„Decizie şocantă şi tulburătoare”

Oficialii clubului de juniori au fost indignaţi de modul în care Cristina Laslo a intrat în atenţia Jolidonului în condiţiile în care, spun aceştia, oficialii echipei de senioare au refuzat să-i ajute în 2010, când handbalista avea probleme la Baia Mare. „Hotărârea părinţilor de a intenţiona semnarea unui contract cu «U» Jolidon a fost şocantă şi tulburătoare pentru noi, decizia catedrei fiind, în acest caz, excluderea handbalistei din programul de pregătire al echipei până nu se discuta cazul în speţă. Directorul tehnic de la «U» Jolidon a propus un parteneriat de colaborare, CSS-ul având doar posibilitatea de a o antrena şi folosi la jocuri după bunul lor plac, fără vreun drept de valorificare a jucătoarei în viitor. Astfel, după ce am cerut ajutorul celor de la «U» Jolidon în problema cu Baia Mare, iar ei ne-au spus că situaţia oricum nu poate fi rezolvată şi nu ne pot oferi nici un sprijin în acest sens, Cristina se pare că a devenit, între timp, «tema» de interes major. Acum, ea este împrumutată la LPS Bistriţa, culmea, echipa cu care noi ne-am duelat direct în campionat pentru primele locuri. Considerăm că pretenţiile Jolidonului au fost ofensatoare vis-à-vis de clubul nostru, chiar dacă între cele două cluburi există un protocol de colaborare care vizează patru sportive, din care Cristina, însă, nu face parte şi care oricum nu a fost respectat în totalitate”, a spus şi Cristina Iurian, director adjunct şi antrenor de handbal la CSS Viitorul.  Text Box:

„U” Jolidon se apără

Reprezentanţii echipei din Liga Na-ţională nu se simt vinovaţi de nimic, atâta timp cât, spun ei, au negociat doar cu părinţii handbalistei cedarea jucătoarei la „U” Jolidon. „Noi avem un contract de colaborare cu CSS Viitorul, prin intermediul căruia plătim cazarea câtorva handbaliste de acolo. În acel contract apare scris că, în cazul unui transfer la echipa de senioare, clubul respectiv nu mai are nici o pretenţie de nici un fel. Le-am propus celor de la Viitorul să o lăsăm pe Cristina acolo până la terminarea junioratului, însă, cum ei nu au vrut, am cedat-o la Bistriţa din dorinţa de a avea cât mai multe meciuri în picioa-re, pentru că este o handbalistă cu reale calităţi. Pe lângă CSS Viitorul, noi mai avem astfel de contracte de colaborare şi cu LPS Bistriţa şi Ex-trem Baia-Mare, pentru că vrem ca peste trei-patru ani să facem schim-bul de generaţii la echipa mare”, a declarat directorul sportiv al lui „U” Jolidon, Cosmin Sălăjan.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

România, pe marginea prăpastiei pe fondul derapajelor financiare din anul electoral

România se află într-o situație economică precară, iar riscurile asociate derapajelor financiare sunt mai vizibile ca niciodată. Într-un an electoral în care măsurile economice...

Licitație excepțională: colierul Mariei Antoaneta scos la licitație cu 2,8 Mil. $

Un colier cu diamante, despre care se crede că are legături cu ultima regină-consoartă a Franţei, Maria Antoaneta, va fi scos la licitație în...

Încă un pas până la ora de iarnă 2024. Mai multă lumină naturală dimineața

În 2024, România va trece oficial la ora de iarnă în noaptea de 26 spre 27 octombrie. Această schimbare va însemna că ceasurile se...
Ultima oră
Pe aceeași temă