5 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSpecialTurul ciclist al României. Italienii au început în forţă

Turul ciclist al României. Italienii au început în forţă

Ediţia a 48-a a Turului Ciclist al României a debutat la finalul săptămânii trecute, 65 de rutieri, de la 12 echipe, aliniindu-se la startul competeţiei care s-a dat din Constanţa. Pe parcursul celor opt etape pe care le numără întrecerea, cicliştii vor avea de străbătut o distanţă totală de 1.400 de kilometri, finişul fiind programat sâmbătă la Bucureşti.

Prima zi a competiţiei a fost una fierbinte. Deşi startul în prologul întrecerii a fost dat dis de dimineaţă, mercurul în termometrele de pe malul mării urcase deja la 28 de grade Celsius. Astfel, proba de contratimp individual, care s-a desfăşurat pe o distanţă de 8 kilometri în zona de la intrarea în Mamaia, a fost mai dificilă decât era de aşteptat. Chiar dacă reprezentanţii noştri au fost încurajaţi de pe margine şi de fostul înotător Răzvan Florea, primul medaliat olimpic al nataţiei masculine româneşti, cursa a fost câştigată de un bulgar, Iovcho Jivkov de la Cycling Team Friulli, care a îmbrăcat primul tricou galben al Turului.

Întrecerea propriu zisă a avut însă loc pe cei 184 de kilometri pe care i-a măsurat cea dintâi etapă în care s-a plecat din Constanţa pe ruta Hârşova – Viziru – Brăila. Plutonul s-a rupt încă de la început, după aproximatix 15 kilometri, desprinzţndu-se un grup de 18 rutieri. Spre bucuria noastră, primul din cele trei sprinturi, cel din dreptul localităţii Ovidiu, a fost câştigat de românul Eduard Grosu, de la reprezentativa naţională. Dat fiind relieful plat, de câmpie, pe care s-a alergat, cursa s-a desfăşurat fără incidente deosebite. Organizatorii au avut puţine emoţii însă la intrarea pe podul Giurgeni. Deşi avizaţi de trecerea caravanei, iniţial lucrătorii de acolo nu au vrut să lase pe nimeni să treacă fără să achite taxa de pod ca la carte, adică barierele să se lase după trecerea fiecărui autovehicol. Situaţia a devenit de-a dreptul comică în momentul în care Vasile Selejan, secretarul general al Federaţiei Române de Ciclism, a vrut să plătească un avans de 1000 de lei pentru ca toţi componentţii caravanei să treacă fără nicio oprire prin punctual de taxare. Speriaţi să nu fie acuzaţi de luare de mită, pentru că locul era împânzit cu camere de luat vederi, responsabilii de la pod au refuzat cu îndârjire să ia vreun ban, lăsându-se în cele din urmă înduplecaţi de toate aprobările şI avizele care le-au fostv arătate.

 

După 4 ore, 20 de minute şi 54 de secunde primii ciclişti au trecut linia de sosire la Brăila, în premieră în istoria Turului, cei 18 rutieri evadaţi sosind cu aproximat un sfert de oră înaintea restului plutonului. Rutierul italian Christian Grazian, de la echipa Cycling Team Friulli, a câştigat etapa, fiind urmat de compatriotţii săi Andrea Margi (Cycling Team Friulli), ocupantul locului secund şi de Fabio Masotti de la GS San Marco, al treilea clasat.

În clasamentul general, în condiţiile în care contratimpul a fost cosiderat prima etapă, după două runde lider era germanul Henrich Berger (Mazicon Bucureşti), care a devenit şi deţinătorul tricoului gaben. Tricoul verde, al căţărătorilor, a fost atribuit italianului Alessandro Calderan (Cycling Team Friulli), cel roşu, al sprinterilor, a intrat în posesia australianului Mark O’Brien (Tableware), în vreme ce tricoul alb pentru cel mai combativ ciclist i-a revenit italianului Christian Grazian. Tricoul albastru, pentru rutierul român cel mai bine clasat, i-a revenit componentului echipei naţionale, Andrei Nechita, iar tricoul alb acordat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, pentru cel mai bun tânăr român, lui Alexandru Grădinaru, tot de la echipa naţională.

 

Cele mai citite

Diana Șoșoacă vrea guvern suveranist format din AUR, SOS și POT: Ne sacrificăm noi

Diana Șoșoacă, șefa formațiunii SOS România, le-a cerut, luni seară, formațiunilor "suveraniste" care au intrat în Parlament să colaboreze pentru formarea unui guvern minoritar,...

Călin Georgescu proclamă „falimentul partidelor” după rezultatul alegerilor parlamentare

Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a îndemnat, luni, politicienii să investească în oameni, în "poporul real", el declarând şi că rezultatele de la...

Ilie Bolojan: PNL este un partid responsabil, care susţine parcursul pro-european

Ilie Bolojan le-a recomandat alegătorilor PNL să o voteze pe Elena Lasconi Liberali au decis prin vot, susţinerea candidaturii Elenei Lasconi în turul al doilea...
Ultima oră
Pe aceeași temă