Oamenii sunt poftiţi să participe la fabricarea băuturii în satele din Caraş-Severin.
Peste satele din Banatul Montan a început să miroasă a răchie proaspătă. Mirosul specific se simte mai ales la marginea satelor pe lângă cursurile de apă – locuri în care de zeci de ani ,,merg” toamna cazanele. În aşezările de munte şi de pe dealuri, ţăranii bănăţeni încă mai păstrează tradiţia şi au început fabricarea răchiei.
Produs tradiţional
Răchia de Banat sau rachiul, cum i se mai spune în alte părţi, este un produs tradiţional. Răchia este un distilat din fructe, de cele mai multe ori din prune a cărui concentraţie alcoolică este de maxim 45 de grade. În alte părţi, mai ales în jurul Caransebeşului, localnicii fac răchie din mere. Unii o fac şi mai tare, numai că, de aici încolo, începe răchia tare, iar de la 50 în sus, trec deja la palincă. În Banat, aceasta se fabrică doar ocazional şi este folosită mai mult la producerea afinatei şi a vişinatei.
Cu toate problemele legate de vremea capricioasă, acest an nu s-a dovedit a fi unul deosebit de prielnic pentru producţia de prune, însă bănăţenii au strâns totuşi ceva prune. Dacă anul trecut au fost atâtea prune încât oamenii nu mai aveau unde le depozita, în acest an cel puţin în Banatul Montan, abia dacă s-au strâns atât cât femeile să îşi facă dulceaţa, magiunul şi chisăliţa, iar bărbaţii să obţină răchie cât să le ajungă în gospodărie. Strânse şi depozitate în căzile- butoaie de mii de litri, prunele au fermentat, s-au transformat în borhot şi acum este vremea de făcut răchia.
„Aliment” lichid
Bănăţeanul bea răchie şi, datorită utilizării ei pe scară aşa de mare, este considerat a fi mai degrabă un aliment. Cu un pahar de răchie sunt aşteptaţi musafirii în prag, un pahar de răchie beau oamenii la masă înainte de a mânca, tot de răchie este nevoie la nunţi sau la botezuri, şi tot răchie se foloseşte la înmormântări. „În momentul în care intri în casa bănăţeanului, alături de pâine, pe masă ţi se pune şi paharul cu răchie. Este ştiut faptul că şi tocmirea la muncă se face pe bani, mâncare şi răchie. Seara, când munca s-a încheiat, alături de farfuria cu mâncare şi plata cu care s-au înţeles, gospodarii pun pe masă şi uiaga cu răchie (sticla cu rachiu)”, spun localnicii din zona Caransebeş.
Tot de o sticlă de răchie se serveşte ţăranul când are de rezolvat o problemă pe la oraş, la doctori sau pe la cine ştie ce instituţie. Alături de o felie de brânză produsă la stânele din munţi, răchia este un dar şi nu poate fi percepută ca mită sau peşcheş, spun oamenii. „Oferindu-ţi din răchia lui, ţăranul bănăţean îţi oferă de fapt o bucăţică din munca lui, din gustul bucatelor pe care el le aşază pe masa lui. În felul acesta, te consideră un prieten şi te lasă să te apropii de el şi de casa lui”, explică nea Ion, un veteran al cazanului cu răchie.
Cazane moştenite
În Banat, cazanele sunt făcute din cupru electrolitic de puritate foarte mare, au vechime de zeci de ani şi sunt lăsate moştenire de la o generaţie la alta. „Chiar dacă se vorbeşte tot mai des de cazane de distilare din inox, ţăranii noştri nici nu vor să audă de aşa ceva. Nu există cazan în Banat din a cărui producţie să nu fi ajuns probe la laborator la Reşiţa sau Timişoara. Răchia noastră este curată, pură şi nu conţine pic de plumb”, spune Ion Borduz, primarul comunei Fârliug. Fabricarea răchiei este o artă şi trebuie făcută cu grijă fiindcă altfel, strici produsul. ,,Lucrul la cazan nu este pentru fiecare iar căzănarul trebuie să fie unul experimentat pentru a scoate o răchie de calitate. Fabricarea răchiei este o artă şi trebuie făcută cu grijă fiindcă altfel, ai muncit degeaba. Tot o mare artă este şi potrivirea tăriei, lucru ce se deprinde cu timpul. Cine nu se descurcă, are la îndemână alcoolmetrul. Eu am potrivit-o pe a mea la 38 de grade. E de ajuns atât”, spune Cornel Negaru din Dezeşti. Fiindcă răchia de Banat este renumită pentru gustul ei deosebit, oltenii au început să vină cu comina de acasă şi să-şi facă rachiul la bănăţeni.
,,La friptul răchiei este ca la tăiatul porcilor. Vin oamenii în sate, se întorc acasă cei plecaţi la muncă, fac răchie, îşi umplu bidoanele şi ne mai vedem de crăciun” spune Ion Borduz. „Am la mine pe prietenul meu, pe Adrian Badea de la Craiova. Şi-a strâns prunele în Oltenia şi a venit să facă răchia la mine. S-a momit la răchia bănăţănească” mai spune Ion Borduz mestecând încet la cocaie. Cocaia este o manivelă ce acţionează paletele din cazanul cu comină pentru ca să nu se prindă şi să nu se afume răchia. „Pare comic să vii cu butoaiele cu borhot de la 300 de km distanţă, dar merită. De ani de zile am schimbat rachiul oltenesc cu răchia bănăţenească. Gustul şi savoarea sunt inconfundabile şi merită tot efortul. Şi altfel, ce motiv mai bun aş avea de a încropi un chef din acela la gura cazanului cu răchie de-a nouă şi de ce să nu recunosc, de a face ,,una lată” aşa, ca băieţii? Acasă sunt sub ochiul vigilent al soţiei şi al soacrei, aici mai scap şi eu un pic” spune Adrian Badea cu paharul de răchie nouă în mână.
Femeile care fac răchie
Mai la munte, în zona Rusca Teregova, pentru că bărbaţii sunt prinşi cu munca grea la pregătirea lemnelor, această îndeletnicire le revine femeilor. Şi cum o asemenea activitate se face o dată pe an şi la ea participă toţi prietenii, acest lucru nu poate trece neobservat. În acest scop, bănăţencele fac bucate alese, dar nimic nu se compară cu cartofii copţi în jar şi mâncaţi cu brânză sau cu un grătar fript pe jăratic la gura cazanului. Bineînţeles, totul stropit din belşug cu răchie de anul trecut, dar şi din cea proaspătă din acest an.
