Un barbat a ajuns in stare grava la Spitalul Clinic de Urgenta Constanta dupa ce a incercat sa-si puna capat zilelor. Vasile Craiu, in varsta de 48 de ani, din Vaslui, a ajuns pe litoral in urma cu cateva zile si s-a cazat la Vila Oradea, din localitatea Techirghiol. Duminica seara, la doar cateva minute dupa miezul noptii, pe fondul unor probleme familiale, barbatul s-a hotarat sa-si puna capat zilelor. Fara sa mai stea pe ganduri, acesta si-a sectionat venele de la mana. Din fericire, el a fost descoperit la scurt timp si a fost dus la spital cu ajutorul unei ambulante. Dupa primirea ingrijirilor de specialitate, pacientul a fost internat in Clinica de Chirurgie Plastica. Medicii spun ca starea pacientului este, in momentul de fata, in afara oricarui pericol.