-1.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialTurismul din Deltă, modernizat cu fonduri europene

Turismul din Deltă, modernizat cu fonduri europene

Oamenii de afaceri din zona rurală a judeţului Tulcea au fost atinşi de febra accesării fondurilor europene. Irina Manole, coordonatorul territorial al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, spune că „firmele cu profil turistic şi agricol din judeţul Tulcea au aproape 400 de proiecte eligibile cu finanţare europeană, iar unii au şi utilizat aceste fonduri şi au modernizat bazele turistice pe care le deţin în Delta Dunării şi în zonele riverane”.Cele mai multe investiţii turistice cu fonduri europene se derulează pe raza comunei Murighiol. Proprietarul unui fost camping din satul Murighiol construieşte, în locul popasului turistic aflat în paragină când l-a cumpărat, o bază turistică de lux care se întinde pe cinci hectare. „Am obţinut de la Uniunea Europeană 2,5 milioane de euro şi mai investesc şi eu o sumă mai mult decât dublă. La deschiderea sezonului turistic de anul viitor noua bază turistică pe care o construiesc la Murighiol va fi dată în folosinţă şi va fi cea mai mare din zonă”, a declarat Mihai Puflene. Trei pensiuni turistice au fost construite, anul acesta, de asemenea cu bani europeni în satele Plopu, Murighiol si Uzlina din această comună, ele fiind date în folosinţă în urmă cu câteva săptămâni.
Constantin Cabuz, secretar al Consiliului Judeţean Tulcea, spune că „mai mulţi proprietari ai fermelor piscicole din Deltă au accesat fonduri europene pentru modernizarea imobilelor piscicole în scop turistic. Astfel, o parte din pescăriile Deltei vor fi utilizate atât pentru creşterea peştelui, cât şi pentru turism”.Astfel de proiecte se derulează la fermele piscicole de la Dranov, Murighiol, Uzlina şi în zona Crişan.

Bani şi pentru apicultori

Peste 100 de apicultori din judeţul Tulcea au accesat, de asemenea, fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor. Cu zecile de milioane de euro obţinuţi din fonduri structurale UE, apicultorii tulceni şi-au înmulţit familiile de albine şi au dotat stupinile cu utilaje pentru practicarea apiculturii cu etichetă bio.Trebuie spus că în nordul Dobrogei se află cea mai mare zonă meliferă de tei din ţară, în Munţii Măcin, iar flora spontană meliferă din Deltă există mai mult de şase luni pe an.

 

Cele mai citite

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...

Guvernul și Fondul European de Investiții , un nou fond de 100 de milioane de euro pentru investiții în tehnologie

Guvernul României, în parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI), a anunțat alocarea a 100 de milioane de euro pentru susținerea fondurilor de investiții...
Ultima oră
Pe aceeași temă