Ministrul de Justiție turc, Bekir Bozdag, a avertizat Statele Unite că, în cazul în care predicatorul Fethullah Gulen, considerat de Ankara principalul responsabil pentru lovitura de stat eșuată, nu va fi extrădat, relațiile bilaterale dintre cele două state vor fi „sacrificate”, informează AFP, citat de Agerpres.
„Dacă Gulen nu este extrădat, Statele Unite vor sacrifica relațiile (bilaterale) din cauza acestui terorist”, a declarat Bekir Bozdag agenției de presă Anadolu.
Totodată, el a precizat că, în rândul populației turce, sentimentul antiamerican a atins un punct culminant din cauza acestui diferend între cei doi aliați din cadrul Alianței Nord-Atlantice. În acest context, ministrul a precizat că atribuția „de a împiedica acest sentiment să se transforme în ură” îi revine părții americane.
Citește și: Lovitura de stat eșuată din Turcia: Numărul persoanelor reținute a ajuns la 26.000
Ministrul turc al justiției a indicat totodată că „autoritățile americane studiază cu seriozitate cererea noastră de extrădare”. Dar Bekir Bozdag a adăugat că, „de acum înainte, Gulen și-a pierdut caracterul de marionetă, el nu mai este utilizabil de către SUA, nici de vreo altă țară”. „Dacă Gulen nu este extrădat, aceasta va avea un impact defavorabil asupra raporturilor” între cele două țări, a insistat el.
Potrivit Ankarei, acest opozant turc retras în Pennsylvania (nord-estul SUA) ar fi creierul recentei lovituri de stat eșuate, soldată cu 273 de morți și 2.000 de răniți. Fostul imam neagă orice implicare în puciul ratat din 15 iulie.
Președintele Recep Tayyip Erdogan a acuzat Washingtonul că îl „hrănește” și îl „protejează” pe inamicul său numărul unu. Ankara a trimis în SUA mai multe dosare pentru a obține extrădarea acestuia.