14.8 C
București
sâmbătă, 12 octombrie 2024
AcasăSpecialTurcia: Condamnări pe viaţă în procesul Ergenekon

Turcia: Condamnări pe viaţă în procesul Ergenekon

Justiţia turcă a pronunţat luni pedepse aspre, inclusiv cel puţin 12 condamnări la închisoare pe viaţă, împotriva membrilor reţelei considerate puciste Ergenekon, într-un proces denunţat de către opoziţie drept o „vânătoare de vrăjitoare”, informează Mediafax.

Un tribunal de la Silivri, o localitate situată la aproximativ 50 de kilometri vest de Istanbul, l-a condamnat la închisoare pe viaţă pe fostul şef al Statului Major interarme, generalul Ilker Basbug, pentru „tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale prin forţă”, relatează un jurnalist AFP.

Alţi foşti generali, ca fostul comandant al Jandarmeriei Sener Eruygur şi fostul comandant al Armatei I Hürsit Tolon, jurnalistul Tuncay Özkan şi preşedintele micului Partid al Munictorilor (IP, naţionalist) Dogu Perinçek au fost, de asemenea, condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Un jurnalist de la cunoscutul ziar de stânga Cumhuriyet Mustafa Balbay, ales în timpul detenţiei deputat al principalului partid de opoziţie CHP (prolaic), a fost condamnat la 35 de ani de închisoare.

De asemenea ales deputat CHP, fostul rector Mehmet Haberal a fost condamnat la 12 ani şi jumătate de închisoare, însă tribunalul a anunţat eliberarea sa în urma unei reduceri a pedepsei.

Aproximativ 275 de acuzaţi, dintre care 66 în detenţie provizorie, au fost judecaţi începând din octombrie 2008 în afacerea Ergenekon, primul dintr-o lungă serie de procese controversate vizând să dejoace presupuse comploturi împotriva Guvernului islamo-conservator.

Un dispozitiv de securitate impozant era mobilizat luni în jurul tribunalului, din care făceau parte sute de poliţişti şi jandarmi antirevoltă, susţinuţi de blindate şi tunuri cu apă.

Confruntări au avut loc luni la prânz între manifestanţi şi poliţie, în apropiere de Silivri, pe o autostradă care asigură legătura între Istanbul şi Tekirdag. Poliţia a răspuns celor care aruncau cu pietre cu jeturi de apă şi cu gaze lacrimogene, a constatat un fotograf AFP, care a estimat la aproximativ 10.000 numărul manifestanţilor.

Reţeaua Ergenekon, care poartă numele unei văi mitice din Asia Centrală de unde ar proveni poporul turc, este acuzată că a încercat să favorizeze o lovitură de stat militară împotriva lui Erdogan, un fost islamist aflat la putere din 2002, provocând haos în ţară prin atentate şi operaţiuni de propagandă.

Citirea verdictului de către preşedintele tribunalului Hasan Hüseyin Özese şi adjuncţii săi a fost primită cu strigăte de protest din partea asistenţei, redusă de către Curte la avocaţi, jurnalişti şi parlamentari.

„Blestemată să fie dictatura AKP”, au scandat avocaţi şi deputaţi, ironizând Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), aflat la putere, denunţat de opoziţia laică drept cel care a comandat acest proces pentru a-i reduce la tăcere pe criticii lui Erdogan.

„Suntem soldaţii lui Mustafa Kemal Atatürk”, au strigat ei, aducând un omagiu fondatorului Republicii turce laice.

Cu puţin înainte de intrarea în tribunal a Curţii, Balbay s-a adresat audienţei denunţând „un proces în întregime politic” şi promiţând „o toamnă fierbinte” de contestare politică în oraşele Turciei, după trei săptămâni de manifestaţii antiguvernamentale fără precedent, în iunie.

„Astăzi (luni), Guvernul este condamnat, nu noi”, a declarat jurnalistul.

Reţeaua Ergenekon a fost descoperită în iunie 2007, într-o operaţiune antiteroristă efectuată într-un cartier de la periferia Istanbulului. Arme şi explozivi au fost descoperiţi, în cadrul primei etape a unei lungi anchete, care a condus la redactarea a 23 de acte de acuzare succesive – câteva mii de pagini – reunite într-un final într-un singur proces.

O serie de alte procese împotriva unor presupuse grupuri de conspiratori au fost deschise, de altfel, după procesul Ergenekon.

Primul proces care a ajuns la un verdict, Balyoz (baros) a surprins deja prin severitatea pedepselor pronunţate. Judecătorii au condamnat, în septembrie, aproape 300 de ofiţeri la pedepse cuprinse între 16 şi 20 de ani de închisoare, dând o lovitură puternică prestigiului armatei turce.

Armata, care timp de decenii s-a vrut gardianul valorilor laice ale Republicii turce, a răsturnat trei guverne alese începând din 1960 încoace şi a obligat un Guvern pro-islamist să demisioneze, în 1997.

În opinia anumitor observatori liberali sau apropiaţi ai mişcării islamo-conservatoare aflate la putere, procesul Ergenekon şi avatarele sale se înscriu în eforturile Guvernului de a limita amestecul armatei în viaţa politică şi instaurarea statului de drept.

Însă apărători ai caracterului laic al statului şi anumiţi activişti în domeniul drepturilor omului consideră că aceste procese sunt un „montaj” vizând să îndepărteze de pe scena politică anumiţi opozanţi.

Aceşti critici pun în discuţie validitatea probelor aduse şi recurgerea la mărturii anonime.

Cele mai citite

Biletele pentru retragerea lui Rafael Nadal la Cupa Davis se vând la prețuri record, ajungând până la 50.000 de euro

Biletele pentru faza finală a Cupei Davis, unde Rafael Nadal își va anunța retragerea, se vând pentru sume ce variază între 2.800 și peste...

Furtună toxică: Rusia acuză Kievul de folosirea armelor chimice furnizate de NATO

Ambasada Rusiei la București a transmis că cei responsabili vor fi identificați și vor primi pedepse meritate și inevitabile Ambasada Federației Ruse în România a...

Întâlnire între Vladimir Putin și președintele iranian în Turkmenistan: Ce au discutat cei doi șefi de stat

Președintele Vladimir Putin, aflat într-o vizită oficială în Turkmenistan, s-a întâlnit cu omologul său iranian pentru a discuta situația tensionată din Orientul Mijlociu, informează...
Ultima oră
Pe aceeași temă