Turul pietonal ghidat „Cu bastonul prin Bucureşti…” revine pentru cea de-a doua ediţie, de sâmbătă, în fiecare weekend, pe traseul Ateneul Român – Banca Naţională a României, informează Mediafax.
Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) lansează, sâmbătă, începând cu ora 11.00, în faţa Ateneului Român, cea de-a doua ediţie a proiectului „Cu bastonul prin Bucureşti…”. Desfăşurat sub sloganul „Descoperă oraşul pas cu pas!”, proiectul ARCEN cuprinde un tur-ghidat pietonal al Capitalei oferit gratuit bucureştenilor, realizat în exclusivitate de voluntarii asociaţiei.
Proiectul „Cu bastonul prin Bucureşti…” se va desfăşura în fiecare sfârşit de săptămână, în perioada 23 iulie – 11 septembrie 2011, pe traseul Ateneul Român – Banca Naţională a României, sâmbăta începând cu ora 11.00, iar duminica începând cu ora 18.00. Durata turului-ghidat va fi de două ore, iar punctul de pornire va fi la Ateneul Român.
Potrivit ARCEN, proiectul „Cu bastonul prin Bucureşti…” este reluat din dorinţa de a le reda bucureştenilor istoria pierdută a oraşului, în contextul în care Capitala este puternic afectată de lipsa unei coerenţe urbanistice, având în prezent o dezvoltare haotică şi care conduce la masacrarea istoriei şi patrimoniului cultural al oraşului.
Turul-ghidat pietonal va cuprinde un tablou amplu al vieţii bucureştenilor de-a lungul ultimelor secole, va ilustra poveşti despre oameni care au înspăimântat un întreg oraş, idealurile unor oameni care au schimbat faţa Bucureştiului, poveştile de amor care circulau dintr-un cap în altul al Căii Victoriei, anecdote, poezii şi satire pe care le cunoşteau bucureştenii perioadei interbelice, vieţile îmbătrânite, dar vii ale unor clădiri şi ale unor oameni care par astăzi mai tineri decât cei din secolul XXI.
Proiectul ARCEN este o invitaţie adresată bucureştenilor spre a-şi descoperi cu alţi ochi oraşul în care trăiesc, de a-l aprecia şi, nu în ultimul rând, de a-l iubi. ARCEN oferă prin intermediul turului-ghidat pietonal şi o alternativă de petrecere a timpului liber în mijlocul oraşului.