Infinită mirare produce socoteala următoare. În Emil Boc sunt înghesuiţi trei Emili Boci:
1. Prim Ministrul Emil Boc
2. Ministrul Muncii Emil Boc
3. Preşedintele PDL Emil Boc.
Nici unul dintre ei nu se plânge că s-ar simţi prea înghesuit în carcasa personajului. Ba mai mult, însuşi Emil Boc şi-a dorit cu ardoare ca cel de-al treilea Emil să nu moară. Năzuinţa i s-a împlinit. A fost reales la congres.
Fiecare dintre cele 3 joburi de înaltă bărbăţie politică în stat cer angajatului Boc să lucreze peste program.
Ar fi şi absurd să ne imaginăm ca într-o ţară măcinată de şomaj şi salarii mici că Ministrul Muncii ar trebui să petreacă la birou mai puţin de 14 ore pe zi. Dar să nu fim răi. Un mic geniu ar putea să-şi rezolve toate problemele ministeriale în 8 ore.
Prim-ministrul Emil este acel mic Sisif care duce-n spate România (ştiţi bancul cu puricele care căra în spate un elefant? Ziceţi-mi-l şi mie). Dar dacă face fitness, să zicem că ar reuşi totuşi ca 8 ore pe zi să facă flotări până-i asudă prin toţi porii (hei! hei! hei! nu vă gândiţi la porul ăla) toate problemele de zi cu zi cât şi pe cele viitoare ale patriei.
Preşedintele de partid Emil este omul care ţine în frâu foamea unei hoarde de dulăi flămânzi care vor contracte de la stat, apartamente de la ANL, posturi pe ochi frumoşi de PDL-ist şi verişor. Preşedintele PDL e cel care dă ciolane de ros şi la partenerii de coaliţie şi care veghează ca integritatea membrilor partidului să rămână intactă în ciuda furăciunilor lor. Şi acesta e tot un job care necesită dedicare 24 de ore din 24, 7 zile din 7, 365 de zile pe an.
Aritmetica e una dură:
Ministrul Muncii Emil Boc munceşte 8 ore pe zi
Premierul Emil Boc se sacrifică 8 ore pe zi
Preşedintele PDL Emil Boc trudeşte 8 ore pe zi
În total Emil-Emil-Emil Boc-Boc-Boc munceşte, se sacrifică, trudeşte 24 de ore în fiecare zi. Asta înseamnă că nu mai are nici o clipă pe care s-o doarmă, s-o pape şi s-o adape. Aşa că voi toţi cei care îl bănuiţi că ar fi avut timp să acorde atenţie Cyntiei sunteţi nişte răi din moment ce el n-are timp nici pentru soţia lui. Toată demonstraţia mea matematică e doar teoretică.
Poate că în realitate sub cămaşa cu cravată violetă a lui Emil se ascunde un mic titan ardelean prin vinele căruia curge Red Bull, care posedă motoraş nu doar la limbă, ci are şi encefal quad-core şi ventilator turbo care-i elimină gazele arse din plămâni precum şi celelalte gaze toxice produse de organism.
Şi ştiţi cât câştigă lunar Triple Boc? 5649 de lei (conform declaraţiei de avere pe 2010). Pentru fiecare dintre cele 3 joburi full-time îi revin pe lună 1883 lei. Mai arătaţi-mi un altul ca el. Ăsta chiar că e erou.