30.7 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialTrimisi in somaj in pragul Sarbatorilor de Iarna

Trimisi in somaj in pragul Sarbatorilor de Iarna

» Luna decembrie a adus concedierea a peste 4.000 de salariati ai firmelor din judetele din sud-est, 75% din aceste concedieri fiind la Galati.
» Criza afecteaza in special firmele din constructii, profile metalice, constructii de masini, confectii si din agricultura.

Pentru mii de familii din sud-estul tarii, Sarbatorile de Iarna sunt triste, pentru ca luna decembrie a adus vestea pierderii locului de munca de catre cel putin unul dintre soti si, implicit, si vestea ca familia paseste in 2010 sub semnul unor mari incertitudini in privinta viitorului. De obicei, in aceasta perioada a anului nu erau efectuate concedieri masive. In anii trecuti, firmele de constructii care isi reduceau activitatea pe santiere nu isi disponibilizau angajatii, ci ii trimiteau in somaj tehnic, platindu-i cu 75% din salariu pana in martie, cand se relua activitatea. Acum, patronii nu mai sunt interesati sa isi pastreze muncitorii. Afectat este si domeniul confectiilor. Dupa ce in judetul Tulcea au fost inchise mai multe fabrici de confectii, 75% din concedierile din 2009 fiind din acest domeniu, acum se efectueaza concedieri colective si la firmele de confectii din Galati. Mai sunt afectate firme din productia industriala, agricultura, industria alimentara si servicii.

La Galati, 3.081 de noi someri
Situatia cea mai grava este la Galati, unde isi pierd locurile de munca 3.081 de persoane carora, in aceste zile, le sunt operate concedierile in cartile de munca. La AJOFM Galati s-au depus notificari de efectuare a disponibilizarilor colective de catre 21 de firme din toate domeniile de activitate, de la productia de laminate si profile metalice sau constructii la confectii si servicii de paza: Profiland SRL si Intfor SA, Vega 93 SRL, Viva Construct SRL, Citadina 98 SA, Altstil Construct SRL, Hidrotehnica SA, SC Vila SA, SC Adriatica Romconstruct, SC Unicom SA, Arabesque SRL, Seromgal SA, Progresul SCM, Agromec sendreni SA, Perla Nicoresti SRL, Comtiem SRL, Climatec SRL, Gold Fashion Import-Export SRL, Adina SRL, Siriso Group SRL si WBC Security SRL.

In cazurile a 529 de persoane este vorba de o disponibilizare temporara, dar alte 2.552 de persoane isi vor pierde definitiv locurile de munca. Acum, de Sarbatori. Nici ianuarie nu va fi luna "linistita". Alte 5 firme, Castru SRL, Unicom Oil Terminal SA, IACMRS, Katy SRL si Dramon 99 SRL, au anuntat deja ca in primele zile ale lui 2010 vor concedia 342 din cei 622 de salariati.
La Galati, rata somajului era, inaintea acestor disponibilizari, de 10,6%. "Dupa", nu se stie ce va fi.

Concedieri la Promex Braila
La Braila, si-au pierdut locurile de munca in ultimele saptamani peste 600 de persoane. Cele mai multe concedieri au fost operate la fostul producator de excavatoare, Promex SA, unde, intr-o prima transa, au fost trimisi in somaj 135 salariati, iar in a 2-a transa alti 200. In noiembrie, cinci societati au anuntat ca in decembrie vor concedia 523 de salariati. Filiala braileana a firmei de constructii SC Concas SA a disponibilizat 80 din cei 95 de salariati, iar filiala locala a firmei de instalatii si distributie de gaze, SC Urban Serv, a renuntat la serviciile a 54 din cei 78 de angajati. Rata somajului a ajuns la 7,6%, fiind in crestere de 0,8%, fata de luna precedenta.
 
Tulcea – s-au inchis firmele de confectii
"Luna cadourilor" a insemnat pierderea locurilor de munca pentru 410 tulceni. In 2009, au fost concediati 4.014 tulceni, acum numarul somerilor din judet fiind de 7.424, dintre care 2.662 de someri sunt neindemnizati. In ultimele 12 luni, rata somajului in judetul Tulcea a crescut de la 3,7% la 8,18%. In ultima luna, rata somajului a crescut cu 0,56%. In 2009, cel mai afectat sector din economia tulceana a fost cel al industriei confectiilor. Dupa ce in ultimele luni au fost inchise mai multe fabrici de profil din Tulcea si Macin, numarul total al femeilor care lucrau in acest domeniu si si-au pierdut locurile de munca a ajuns la aproape 3.000, ceea ce reprezinta 75% din numarul total al tulcenilor concediati in 2009.

Constanta sta bine
In judetul Constanta este cea mai mare stabilitate a pietei fortei de munca din sud-est. Ca urmare a suspendarii unor activitati sezoniere, in ultimele luni, cresterile ratei somajului au fost de la 4,4% in septembrie, la 5,2% in octombrie si 6,1% in noiembrie, dar cu o medie a ratei somajului din 2009 de 4,4%, Constanta ocupa locul 3 in clasamentul judetelor cu cea mai scazuta rata a somajului.

Cele mai citite

Creștere record a creditelor de consum în România: Volumul finanțărilor noi a atins 5 miliarde lei în iulie

Românii au arătat un interes crescut pentru creditele de consum în 2024, atingând un volum record de 5 miliarde de lei în iulie, o...

West Side Hallo Fest, cel mai mare festival de Halloween din țară, revine pe Insula Lacul Morii cu o ediție spectaculoasă. Pe scenă vor...

Peste o lună, Insula Lacul Morii din Sectorul 6 va deveni polul distracției din Capitală. Aici, pe o suprafață de 32.000 de metri pătrați,...

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...
Ultima oră
Pe aceeași temă