19.1 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSpecialTribunalul Bucureşti: Opiniile lui Năstase nu pot fi cenzurate de instanţă şi...

Tribunalul Bucureşti: Opiniile lui Năstase nu pot fi cenzurate de instanţă şi nu duc la prelungirea executării pedepsei

Doi judecători ai Tribunalului Bucureşti arată, în motivarea deciziei de eliberare a lui Adrian Năstase, că nu pot cenzura opiniile personale ale fostului demnitar şi că acestea, indiferent care sunt, nu pot duce la o prelungire a executării pedepsei sau la neacordarea eliberării condiţionate, informează Mediafax.

Tribunalul Bucureşti a dat publicităţii, vineri, motivarea deciziei definitive prin care a hotărât eliberarea condiţionată a fostului premier Adrian Năstase, după executarea unei treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul „Trofeul calităţii”.

Doi din cei trei judecători care au decis în sensul eliberării fostului demnitar, Florentina Vasilăţeanu şi Cleopatra Ioana Şipoteanu, arată în documentul citat că nu poate fi acceptată critica Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) potrivit căreia Năstase nu prezintă semne de îndreptare, date fiind materialele pe care acesta le postează pe pagina de blog personală.

Citeşte şi: MOTIVAREA judecătorilor: Adrian Năstase, ELIBERAT pentru comportament IREPROŞABIL

„Oricum ar gândi intimatul condamnat Năstase Adrian despre sine şi despre instituţiile juridice româneşti – aşa cum aceste gânduri şi opinii au fost publicate în articole sau pe blog – ele corespund dreptului său de a-şi păstra libertatea conştiinţei şi a opiniilor, nu au depăşit limita acestui principiu constituţional şi, nu în ultimul rând, nu pot fi apreciate ca «probe directe» care au afectat conduita intimatului condamnat în asemenea măsură încât să se constate că nu există dovezi temeinice de îndreptare, împrejurare care ar duce la respingerea propunerii de liberare condiţionată”, se arată în motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti.

Instanţa precizează că Adrian Năstrase a fost un deţinut-model şi a îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege pentru a fi eliberat condiţionat.

Astfel, judecătorii notează că Năstase a fost disciplinat şi stăruitor în muncă, după cum rezultă clar din caracterizarea inculpatului anexată procesului verbal al comisiei de liberări condiţionate din penitenciar. Mai mult, acesta s-a comportat exemplar, nu a fost sancţionat de conducerea penitenciarului, ci recompensat.

„Tribunalul constată că cele nouă luni petrecute în detenţie reprezintă timp suficient în care intimatul condamnat Năstase Adrian nu s-a rezumat doar la a scrie cărţi şi a-şi exprima opiniile personale pe blog, ci şi a participat activ la întrunirile organizate pe diverse teme, la programele educaţionale ce i-au fost propuse şi a arătat constant disponibilitate şi responsabilitate pentru orice activitate încredinţată. Această conduită ireproşabilă nu doar întregeşte tabloul dovezilor temeinice de îndreptare, dar dă şi acea doză de «încredere» că intimatul condamnat Năstase Adrian s-a reintegrat social şi că lăsat în libertate nu este predispus să săvârşească noi infracţiuni”, notează cele două judecătoare, în documentul citat.

Cele două magistrate mai arată că „părerile personale ale intimatului condamnat se circumscriu dreptului la opinie şi liberă exprimare, consfinţit şi garantat de articolul 30 alineatul 1 din Constituţia României – «libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile», de articolul 10 din CEDO – «orice persoană are dreptul la libertate de exprimare». Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere, de articolul 40 din Legea 275/2006 – «libertatea conştiinţei şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate nu pot fi îngrădite»”.

Tribunalul menţionează, în acelaşi context, că „justiţia trebuie să apere acest principiu, nefiind permise derogări de la exercitarea libertăţii de exprimare decât dacă se tinde la «defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi la manifestări obscene, contrare bunelor moravuri» (articolul 30 alineatul 7 din Constituţia României), ceea ce evident nu este cazul intimatului condamnat Adrian Năstase”.

În ceea ce priveşte programele sociale educative la care a participat fostul premier după gratii şi care au fost contestate de procurorii anticorupţie, Tribunalul Bucureşti menţionează că „nu pot fi minimalizate ca importanţă şi nu li se poate contesta utilitatea şi valoarea, în condiţiile în care acestea au fost iniţiate de organele competente din penitenciar cu concursul specialiştilor cu pregătire în domeniile respective”.

Tribunalul Bucureşti mai subliniază în motivare că fostul premier nu poate fi ţinut după gratii pentru că nu îşi recunoaşte vinovăţia sau pentru că are diferite opinii referitoare la justiţie.

Fostul premier Adrian Năstase, încarcerat în 26 iunie 2012, a fost eliberat în 18 martie din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Bucureşti a respins recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie faţă de sentinţa Judecătoriei Sectorului 4 de punere în libertate.

Cele mai citite

Poștașii, mesagerii amnistiei fiscale: 800.000 de notificări ajung la contribuabili

Scrisorile de informare vor fi distribuite de Poșta Română, începând de miercuri Notificările includ detalii despre cuantumul obligaţiilor restante la 31 august 2024, împărţite în...

Bărbat găsit decedat într-un parc din Craiova. Poliția a deschis o anchetă

Un bărbat a fost găsit decedat, marți după-amiază, în Parcul Mureș din municipiul Craiova. Poliția a fost sesizată și la fața locului s-au deplasat...

S-a stins din viață deputata PSD Simona-Maya Teodoroiu, fostă judecătoare la Curtea Constituțională a României

Deputata PSD Simona-Maya Teodoroiu, fostă judecătoare la Curtea Constituțională a României (CCR), a murit, a anunțat senatorul PSD Laura Moagher marți seară. Moagher a...
Ultima oră
Pe aceeași temă