De mult, prin deceniul şase al secolului trecut, la început de iarnă, în Piaţa Mihai Viteazul, în faţa cinematografului Republica, se amenaja Orăşelul copiilor. Un brad imens, împodobit cu beteală şi pachete, domina piaţa, de pe locul actualei statui a marelui domnitor. Puzderia de chioşcuri te ispiteau cu oferta de dulciuri şi jucării. Dar principala atracţia era trenuleţul. Un Gaz 57 sau un tractor Utos, „costumate” în locomotive, remorcau două vagonete. Tichetele de călătorie le procurau părinţii, cu greutate şi multă răbdare, de la casa de bilete a cinematografului. La îmbarcare, învălmăşeală de nedescris. Claxonând puternic, trenuleţul dădea ocol grupului de clădiri ce încadrau curtea cinematografului. Înghesuiţi precum sardelele, copiii porneau în călătorie, iar părinţii îi aşteptau cu sufletul la gură să-i recupereze îmbujoraţi şi cu hăinuţele în neorânduială.
