26.4 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăSpecialTrei pompieri, răniţi în timpul intervenţiei la depozitul de deşeuri de pe...

Trei pompieri, răniţi în timpul intervenţiei la depozitul de deşeuri de pe platforma Aro Câmpulung

Trei pompieri militari care intervin, miercuri, pentru stingerea incendiului izbucnit într-o hală de deşeuri, inclusiv substanţe periculoase, de pe platforma fostei fabrici Aro din Câmpulung Muscel au fost transportaţi la spital după ce au suferit arsuri, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure, în timpul intervenţiei pentru lichidarea incendiului trei pompieri militari care acţionau în subsolul halei au suferit arsuri de gradele doi şi trei pe mâini şi pe faţă şi au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Câmpulung Muscel.

Prefectul de Argeş, Cristian Soare, a precizat, la rândul său, că cei trei pompieri urmează să fie transferaţi la Spitalul Judeţean din Piteşti.

Conform reprezentanţilor ISU, intervenţia pentru stingerea incendiului care a cuprins hala este dificilă din cauza fumului dens şi inecăcios, iar în timpul acţiunii o parte din acoperişul depozitului s-a prăbuşit peste deşeuri.

„Intervenţia continuă, se încearcă localizarea focului, acţionându-se cu şase autospeciale. La faţa locului sunt şi trei ambulanţe SMURD şi o autopspecială cu aparatură care stabileşte calitatea aerului, dacă acesta conţine sau nu substanţe toxice. Sunt deşeuri textile, uleiuri, mase plastice, nu avem confirmarea că în depozit sunt şi cianuri”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, precizând că în sprijinul echipajelor din Argeş va veni şi un echipaj de pompieri de la ISU Vâlcea.

Mădălina Epure a mai spus că în timpul intervenţiei în hală au explodat mai multe recipiente cu deşeuri.

Angajaţii firmei din Iaşi cărora le aparţine depozitul susţin că deşeurile de cianură ar fi depozitate într-o altă hală de pe platforma Aro decât cea care a luat foc.

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, în jurul orei 11.00, la acoperişul unei hale de depozitare a materialelor reciclabile în suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, de pe platforma fostei fabrici Aro din Câmpulung Muscel.

În urma incendiului, un tânăr de 25 de ani, angajat al depozitului, a fost rănit, suferind arsuri pe faţă şi pe mâini, şi a fost transportat la spitalul din Câmpulung.

Prefectul de Argeş declara că în depozitul respectiv, care se află într-o clădire cu două etaje, sunt aproximativ 3.700 de tone de deşeuri, inclusiv cianuri, şi că la faţa locului au fost chemaţi reprezentanţii Gărzii de Mediu, pentru „a face o evaluare”.

„Sunt depozitate acolo 3.700 de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase, inclusiv cianuri. Această firmă a fost amendată recent de Garda de Mediu cu 100.000 de lei, iar comisarii de mediu au cerut societăţii să remedieze problemele privind depozitarea substanţelor chimice, având termen în acest sens până în 13 octombrie”, spunea prefectul.

La rândul său, primarul din Câmpulung Muscel, Călin Andrei, afirma că în depozit există 35 de kilograme de cianuri.

Recent, 40 de locuitori din zona depozitului de pe platforma fostei fabrici Aro din Câmpulung Muscel au înaintat o petiţie Consiliului Local Câmpulung Muscel în care reclamă că de câteva luni au sesizat mirosuri de substanţe chimice şi suspectează că în depozitul administrat de o firmă din Iaşi sunt deşeuri toxice care le pun sănătatea în pericol.

Oamenii mai spun în document că „nu este respectată tehnologia prevăzută pentru neutralizare şi, de cele mai multe ori, substanţele chimice deversate în bazine emană efectiv nori de gaze toxice, care sunt evacuate în atmosferă prin sisteme de ventilaţie fără filtre sau alte sisteme de protecţie” şi cer autorităţilor locale să ia măsuri pentru ca oraşul „să nu devină groapă de gunoi a României”.

Firma Global Eco Center din Iaşi, care deţine depozitul de deşeuri din Câmpulung Muscel, a câştigat o licitaţie pentru neutralizarea substanţelor provenite de la fosta fabrică Aro, organizată de proprietarul terenului, Landmark Management, iar acesta a închiriat acestei societăţi o hală de depozitare.

„Landmark Management este proprietarul unei părţi a terenurilor fostei platforme Aro, peste 40 de hectare din cele 70 de hectare, iar acestei firme i s-a impus un plan de confirmare de mediu. În această situaţie, s-a organizat o licitaţie pentru activitatea de neutralizare a deşeurilor provenite de la fosta uzină Aro, inclusiv substanţe chimice, licitaţie câştigată de această firmă din Iaşi, care ulterior a închiriat de la proprietar o hală pentru depozitare. Este vorba despre hala care acum a luat foc”, a declarat, miercuri, primarul din Câmpulung Muscel, Călin Andrei (PDL).

La şedinţa din august a Consiliului Local Câmpulung Muscel, mai mulţi consilieri locali i-au cerut primarului să retragă avizul de funcţionare dat societăţii Landmark Management, cerându-i să ia măsuri pentru protejarea populaţiei din zonă.

În replică, primarul Călin Andrei spune că societatea Landmark Management are avizele necesare funcţionării, iar avizul de mediu a fost obţinut după o dezbatere publică, conform procedurilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă