Focul a izbucnit la o pensiune din Moeciu de Jos luni dimineaţă, transmite Realitatea TV. Din cauza vântului care bătea foarte tare, incendiul s-a extins rapid, iar flăcările au cuprins şi alte două pensiuni din apropiere.
„Intervenţia a fost dificilă întrucât bătea vâtul farte tare. Am intervenit cu 6 autospeciale. A existat pericolul de a exploda trei butelii care se aflau in interior. În momentul de faţă nu mai exista niciun pericol” a explicat şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Stelian Rechiţean.
Potrivit primelor informaţii, incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit la o centrală termică. Nu au fost înregistrate victime.
Două din cele trei pensiuni cuprinse de flăcări au ars în proproţie de 80%, iar din a treia a fost recuperat parterul.