-0.8 C
Bucharest
Tuesday, 5 December 2023
HomeSpecialTrei bărbați, cecetați sub control judiciar, după ce în podul unei case...

Trei bărbați, cecetați sub control judiciar, după ce în podul unei case din Bihor DIICOT a descoperit 1,5 kg de canabis

Trei bărbați sunt cercetați judiciar pentru trafic de droguri, după ce procurorii DIICOT Oradea și polițiștii de la Serviciul Antidrog au descoperit, în podul unei case din comuna bihoreană Șilindru, aproximativ 1,5 kg de canabis.

În 24 ianuarie, pe raza municipiului Oradea, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea — Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor DIICOT — Serviciul Teritorial Oradea, au efectuat o acțiune în cadrul căreia a fost destructurat un grup infracțional specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Doi bărbați, de 26 și 38 de ani, ambii din municipiul Oradea, au fost prinși în timp ce încercau să valorifice 450 de grame de canabis. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, după care au fost eliberați, fiind cercetați sub control judiciar.

În urma extinderii cercetărilor, pe 26 ianuarie, anchetatorii l-au prins pe inculpatul V.P., de 43 de ani, din județul Bihor, bănuit că le-ar fi furnizat droguri celor doi. Acesta a fost surprins în timp ce primea contravaloarea drogurilor valorificate anterior de către cei doi bărbați. De asemenea, anchetatorii au găsit la domiciliul lui V.P. din localitatea Șilindru, județul Bihor, în podul casei acestuia, mai multe plante de canabis puse la uscat, din care s-a recoltat cantitatea de 1,59 kg canabis.

Procurorii au decis ca și V.P. să fie cercetat în libertate sub control judiciar. Cauza a fost instrumentată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Oradea — Serviciu Antidrog.

Cele mai citite

Festivalul de film fantastic Dracula TiMes, parte a Dracula Film Festival, s-a încheiat

Dacre Stoker, stră-stră-nepotul lui Bram Stoker, autorul cărții Dracula (1897), a participat la Dracula TiMes cu prezentarea „Stoker on Stoker, Misterele din culisele scrierii...
00:01:19

SUA îl acuză pe fostul ambasador în Bolivia, Victor Manuel Rocha, de spionaj pentru Cuba

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a anunțat luni (4 decembrie) că Statele Unite(SUA) au acuzat un fost ambasador în Bolivia, Victor Manuel Rocha,...

Arnold Schwarzenegger a dezvăluit! Care este filmul ce i-a schimbat cursul vieții

Arnold Schwarzenegger a devenit celebru în documentare precum "Pumping Iron", ceea ce s-a tradus ulterior printr-o carieră de succes la Hollywood, asta și datorită fizicului...
Ultima oră
Pe aceeași temă