10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu susține că un interlop plănuia să o răpească pe una...

Traian Băsescu susține că un interlop plănuia să o răpească pe una dintre fiicele sale, în timpul primului mandat ca președinte

Preșdintele PMP și fostul șef al statului, Traian Băsescu, a precizat, duminică seara, că la finalul primului său mandat a primit informații conform cărora un interlop plănuia să o răpească pe una dintre fiicele sale, potrivit România TV.

Potrivit fostului președinte, este vorba despre interlopul Ioan Clămparu, un renumit traficant de femei. 

„Nu am avut vreun sentiment de teamă că mi se întâmplă ceva în timpul mandatelor de la Cotroceni. Au fost momente când le-am prevenit pe fete. Au fost nişte situaţii aflate dintr-o închisoare, în care un super-vestit interlop îşi propusese să organizeze o răpire a uneia din fete. Informaţia a ajuns la mine, am atenţionat-o, dar şi structurile de securitate şi-au lăsat măsuri. Erau informaţii culese din puşcării, către sfârşitul primului mandat”, a declarat Traian Băsescu la România TV.

Astfel, liderul PMP a confirmat informaţiile prezentate de către fostul șef SRI, Radu Timofte, în 2005, potrivit cărora au existat informaţii credibile privind tentative de asasinare venite din partea unor „grupări mafiote”. 

„Avem informaţii secvenţiale, din partea unor oameni ai lumii interlope, în legatură cu structuri mafiote, structuri implicate în acte de corupţie, dispuse să angajeze diferite alte persoane din afara teritoriului României, pentru a veni în România să comită atentate”, spunea Timofte, la acel moment.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...
Ultima oră
Pe aceeași temă