Traficul rutier pe drumul national 74, in orasul Zlatna din judetul Alba, este intrerupt timp de cinci zile in perioada 15-20 mai 2009. Motivul il constituie demolarea unui canal ce traverseaza drumul national, care era utilizat la transportul gazelor ce erau evacuate de la fostul combinat de prelucrare a cuprului din localitate. Masinile pot utiliza soseaua de centura a orasului Zlatna.