Satele din Transilvania păstrează tradiţii vechi de secole şi chiar de milenii. În timp ce unii dintre ardeleni serbează Floriile, alţii serbează Paştele. Diferenţa de o săptămână a apărut din cauza unor ezitări calendaristice ale Bisericii Ortodoxe Române. În perioada interbelică, sub mitropolitul primat, apoi patriarhul Miron Cristea, Biserica Ortodoxă Română a renunţat, în majoritate, la vechiul calendar iulian şi a adoptat calendarul gregorian. A existat şi o schismă în sânul Bisericii Ortodoxe Române, provocată de trecerea la noul calendar.
Unele comunităţi, în special din Moldova, au păstrat vechiul calendar şi au format o mitropolie dizidentă de stil vechi, pentru că aceşti credincioşi au calificat drept „eres” folosirea noului calendar. După câţiva ani, în care Biserica Ortodoxă Română a utilizat exact acelaşi calendar ca şi Occidentul creştin, Sinodul ortodox român a decis să revizuiască acest calendar şi a decis ca Paştele să fie serbat împreună cu cele mai multe biserici ortodoxe, care utilizează vechiul calendar. Greco-catolicii, din solidaritate naţională şi pentru că împart tradiţia bizantină cu ortodocşii, au decis să urmeze şi ei această decizie, în timp ce celelalte culte au urmat noul calendar. Dacă în ultimii doi ani, toţi creştinii din România au serbat Paştele la aceeaşi dată, în acest an a reapărut un decalaj. „Biserica Ortodoxă ţine să serbeze Paştele, care este cea mai importantă sărbătoarea creştină, o dată cu celelalte biserici ortodoxe, ca semn al unităţii de credinţă”, explică teologul Radu Isac.
Ramurile de Florii
În bisericile ortodoxe şi greco-catolice din Transilvania, oamenii au adus ramuri înflorite de salcie. Acestea amintesc de ramurile de finic cu care a fost întâmpinat Isus Cristos la intrarea în Ierusalim. Preoţii, îmbrăcaţi în veşminte liturgice roşii, care amintesc de sângele vărsat de Mântuitor pentru întreaga omenire, au binecuvântat aceste ramuri. Oamenii au luat acasă aceste ramuri, numite „mâţişori”, pe care le pun şi le păstrează la icoane. Uneori, aceste ramuri sunt păstrate un an întreg.
Însă există şi comunităţi izolate, unde sunt păstrate pactici magice precreştine. Există comunităţi în care fetele îşi pun o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr, până dimineaţa. Apoi, aceste oglinzi sunt folosite în diferite ritualuri legate de dragoste. În alte comunităţi, fetele pun fire de busuioc în apă fierbinte şi se spală cu ea pe păr. Restul de apă este vărsat la rădăcina unui păr, pentru că fetele doresc ca flăcăii să se uite la ele ca la un păr înflorit.
Stropit de Paşte
În comunităţile maghiare şi germane, care serbează Învierea Domnului, cele mai cunoscute tradiţii sunt ciocnitul ouălelor roşii înainte de masă, precum şi stropitul. Este vorba de un ritual care datează, la rândul său, din vremuri precreştine şi care a fost adus în Transilvania de către coloniştii saşi din Evul Mediu. Băieţii merg acasă la fete şi le stropesc cu apă sau cu parfum, după ce rostesc o mică scenetă, care spune că „Am auzit că aveţi o floare frumoasă şi am venit să o stropim, să nu se veştejească”. Stropitorii sunt răsplătiţi cu vin, cozonac şi ouă roşii. Ritualul are loc în a doua zi de Paşte. În anumite comunităţi din judeţul Mureş, în a treia zi de Paşte, fetele udă băieţii.
