Politist de la „Doi s'un sfert”, cercetat pentru ca si-a batut nevasta
TIMISOARA. Un politist timisorean din cadrul Serviciului Independent de Informatii si Protectie Interna (SIIPI), fostul „Doi s'un sfert” face obiectul unei anchete declansate la nivelul Inspectoratului Judetean de Politie, dupa ce a fost implicat intr-un scandal domestic de pomina. Incidentul s-a petrecut vineri noaptea, la locuinta comisarului Petre Baron, ofiter SIIPI, pe strada Muntenia din orasul de pe Bega, ocazie cu care un echipaj al Sectiei IV s-a deplasat in zona pentru a aplana conflictul.
Oamenii legii au fost chemati de vecinii ofiterului, care au declarat ca nu mai suporta scandalurile care se tin lant de luni de zile. Agentii de politie au avut o adevarata surpriza, constatand ca presupusul agresor este tot un coleg de-al lor.
Surse din IPJ au dezvaluit ca interventia agentilor nu a fost lipsita de incidente. Cand sa intre in apartament, unde se aflau atat sotia, cat si fiul adolescent al politistului, ambii prezentand urme vizibile de agresiune, agentii aproape ca au fost doborati de suspect. El a incercat sa fuga, dar a fost imobilizat.
Contactat de „Romania libera”, comandantul IPJ Timis, comisar-sef Cristinn Lapadat, a declarat: „Am inteles ca femeia fusese agresata de sot, care este intr-adevar ofiter MAI. Au intervenit cadrele noastre, iar in prezent se fac verificari. In functie de rezultat, se vor lua masurile ce se impun”.
Al treilea dosar penal impotriva patronului „Energo El Grup”
TIMISOARA. Ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Timis au finalizat cercetarile intr-un nou dosar penal (al treilea) care il vizeaza pe omul de afaceri Dumitru Osman, patronul SC „Energo El Grup”. Prejudiciul in acest caz se ridica la peste 55 de miliarde lei vechi.
Ancheta releva ca suspectul, implicat inclusiv in tranzactii ilicite conexe cu celebra afacere „Electrica-Banat”, a derulat, in anul 2003, activitati comerciale in numele altei societati, din judetul Bihor. Este vorba despre firma „Nadejda Vie” SRL Oradea, pe care a folosit-o in tranzactiile cu componente electronice contrafacute, fara a inregistra operatiunile in evidentele contabile.
In acest mod, patronul s-a sustras platii unor obligatii catre bugetul de stat, in suma totala de 55,4 miliarde lei vechi, reprezentand impozit pe profit si TVA neachitate. Dumitru Osman urmeaza sa raspunda penal pentru evaziune fiscala si spalare de bani, dosarul fiind inaintat lucratorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.
Invatamantul, departe de normele UE
HUNEDOARA. Peste jumatate dintre scolile care functioneaza in judetul Hunedoara nu au autorizatie sanitara de functionare, iar sansele de a primi acest aviz sunt aproape nule. Astfel, conform datelor oficiale ale Autoritatii de Sanatate Publica (ASP), din cele 639 unitati de invatamant din judet, 379 nu detin acest document. Inspectorii de sanatate cred ca vinovate de aceasta situatie sunt atat conducerile scolilor, dar si autoritatile locale, in subordinea carora se afla.
„Toate primariile, mai ales cele din mediul rural, au primit avertizari pentru a incerca sa obtina autorizatia sanitara de functionare. Primariile sunt obligate sa asigure fonduri pentru lucrarile de reparatii si imbunatatire a unitatilor de invatamant”, a declarat directorul ASP, Dan Magheru.
Mediasul va avea regulament pentru drumuri
Primaria Medias (judetul Sibiu) va supune dezbaterii publice proiectul unui regulament de administrare a drumurilor publice din oras. In cazul in care documentul va primi acceptul cetatenilor, municipalitatea va propune Consiliului local adoptarea acestuia. Regulamentul va stabili conditiile administrarii drumurilor publice din oras si raporturile dintre administratorul retelelor stradale si toti utilizatorii acestora, indiferent daca sunt persoane fizice sau juridice, cu sau fara domiciliul in urbea de pe Tarnava Mare. „In cazul in care va fi elaborat, Mediasul va fi primul oras din Romania care dispune de un regulament clar de administrare a drumurilor publice”, a declarat primarul municipiului, Daniel Thellmann.
A supravietuit zece zile pe munte
Hunedoara. Un barbat de 54 de ani, din comuna hunedoreana Bretea Romana, a fost gasit, ieri, de jandarmii montani, pe versantul nordic al muntilor Retezat, in apropiere de lacul Bucura. Tiberiu Stoica a urcat pe munte in urma cu zece zile si voia sa coboare caii si oile pentru iernat. Dupa trei zile, familia barbatului a anuntat disparitia sa, iar jandarmii montani si salvamontistii au plecat in cautarea acestuia. „Am mancat ce-am apucat: ciuperci, radacini si afine”, a spus barbatul.
Criza de pacienti in spitale
TIMISOARA. Chirurgii timisoreni sunt in criza de pacienti in lunile de vara, gradul de ocupabilitate a paturilor din saloane fiind de 70 la suta. Purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean, dr. Madalina Sauca, a declarat ca, in general, in lunile estivale, numarul celor care se interneaza scade semnificativ.
„In perioada iunie-august se reduce si numarul interventiilor chirurgicale, medicii operand mai ales urgente abdominale si cele care se impun in urma accidentelor de circulatie sau a fracturilor”, a spus Madalina Sauca.
Pe de alta parte, criza materialelor sanitare pare sa se fi diminuat in Spitalul Judetean deoarece pacientii nu mai sunt obligati sa vina cu fese sau seringi de acasa.
Creste somajul in Sibiu
Aproape 150 de persoane din localitati situate in nordul judetului Sibiu si-au pierdut locurile de munca de la inceputul acestui an, in urma unor masuri de concediere colectiva, operate de societati care si-au restrans activitatea. Biroul Agentiei Locale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ALOFM) Medias a inregistrat doua notificari privind disponibilizari colective. Una dintre ele a fost decisa de administratia unei firme cu profil agricol din localitatea Dumbraveni, specializata in productia de ciuperci. Societatea a inregistrat pagube mari in urma revarsarii apelor raului Tarnava Mare, evaluate la peste trei miliarde lei vechi, iar din aceasta cauza a fost obligata sa isi restranga temporar activitatea pana la refacerea capacitatilor de productie. Acesta situatie a determinat concedierea a 40 dintre angajatii firmei. Concedieri colective au fost inregistrate si in cadrul companiei „Geromed” SA, cunoscuta fabrica de geamuri de la Medias. De la mijlocul lunii iunie, conducerea firmei a dispus trimiterea in somaj a circa 100 de persoane.
CJ Hunedoara, la prima emisiune de obligatiuni
Consiliul Judetean Hunedoara va efectua, in data de 5 septembrie, prima emisiune de obligatiuni pe piata interna de capital, in valoare de 15 milioane RON. Emisiunea a starnit deja un interes deosebit in randul investitorilor, mai multe banci romanesti si fonduri de investitii solicitand institutiei date suplimentare despre aceste obligatiuni.
„Preconizam ca subscrierea se va incheia chiar in prima zi de emitere a obligatiunilor, cu toate ca sesiunea este deschisa timp de sap-te zile”, a declarat directorul economic al institutiei, Daniela Salajan. Potrivit sursei citate, CJ va mai face doua emisiuni de obligatiuni si anul viitor, valoarea totala a celor trei subscrieri fiind de 60 milioane RON. Acestea vor fi tranzactionate prin ghiseele BCR, ele putand fi cumparate si de persoanele fizice. Valoarea unei obligatiuni este de 100 RON.
Banii obtinuti din vanzarea obligatiunilor sunt destinati pentru finantarea unor lucrari de infrastructura, majoritatea in sectorul de drumuri ale judetului.
Consulat onorific al Turciei la Cluj
Municipiul Cluj-Napoca va avea, de astazi, un nou consulat onorific. Ambasadorul Republicii Turciei in Romania, Ahmet Rifat Okcun, va participa la ceremonia oficiala de investire a lui Vasile-Andrei Vita in functia de consul onorific al acestei tari in capitala Ardealului.
Cladirea noului Consulat onorific se afla pe strada Buna Ziua. Cu aceasta ocazie va avea loc si un forum economic romano-turc, cu oameni de afaceri din ambele tari, eveniment organizat, maine, la sediul Camerei de Comert.