Peste 6.000 de portii de tocana au fost servite, duminica, la Festivalul Catlanelor, desfasurat la strandul "Neptun", in cadrul Zilelor Aradului.
Punctul de maxim interes al festivalului a fost Super Ceaunul, in care au fost preparate aproximativ 3.000 de portii de tocana. Ceaunul urias a fost adus din Ungaria, de la Gyula, si a fost urcat pe un podium special construit de organizatori. Trei bucatari au preparat un gulas special, in care ingredientele de baza au fost ciolanul de porc si fasolea. Printre cei care au preparat, duminica, tocana pentru cei prezenti au fost si reprezentantii mai multor institutii din Arad, precum Primaria, Casa de Cultura a municipiului, Autoritatea de Sanatate Publica, Teatrul de Marionete, dar si primarii din judet. Pentru a face rost de o portie de tocana, aradenii au format cozi uriase la fiecare cazan inscris in festival. "Am preparat 200 de portii de paprikas de porc in care ingredientul principal a fost boiaua iute si ingredientul special a fost sufletul", a declarat Ovidiu Balint, directorul Casei de Cultura a municipiului. Unul dintre cazanele din festival a fost cel al Primariei municipiului, iar bucatar-sef a fost primarul Gheorghe Falca. La editia din acest an au participat 16 echipe din Romania, Ungaria, Slovacia si Germania, care au avut la dispozitie peste o tona de carne de porc si vita, dar si sute de kilograme de ceapa, cartofi, fasole si alte ingrediente. Cei care au dorit o portie de tocana au fost nevoiti sa scoata din buzunar 3 lei, iar banii obtinuti au fost donati de organizatori caselor de copii din judet.