4.4 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialToate liniile de metrou din Bruxelles au fost redeschise

Toate liniile de metrou din Bruxelles au fost redeschise

Toate liniile de metrou din Bruxelles au fost redeschise vineri, iar poliţia şi armata au renunţat la controalele sistematice pe care le făceau la intrarea în staţiile de metrou, după reducerea alertei antiteroriste de la nivelul 4 (maximum) la nivelul 3, a informat societatea de transport public STIB, transmite EFE, preluată de Agerpres
În ceea ce priveşte staţiile, doar 38 din totalul de 69 de staţii de metrou sunt deschise, ceea ce provoacă unele sincope în funcţionarea acestui serviciu, afectat şi de faptul că circulaţia se opreşte la orele 19:00, nu la miezul nopţii, ca de obicei. Liniile 1 şi 5 de metrou vor funcţiona cu excepţia segmentului dintre Gare Centrale şi Schuman, pentru care a fost pusă la dispoziţie o linie de autobuze. Acest lucru se întâmplă deoarece Maelbeek, staţia imediat următoare după Schuman, a fost avariată după atentatul de marţi. Poliţia şi armata continuă să supravegheze metroul, numărul forţelor de ordine va fi sporit începând de vineri, dar vor înceta controalele sistematice de securitate asupra pasagerilor la intrarea în staţii, care vor deveni aleatorii, după cum a informat Organismul de Coordonare pentru Analiza Ameninţării (OCAM). 
Referitor la transportul pe cale ferată, vineri vor funcţiona staţiile Bruxelles Midi – de unde pleacă majoritatea trenurilor internaţionale -, Central, Luxemburg şi Nord. Staţiile de tren Congres, Chapelle, Mérode, Simonis, Delta şi Schuman vor rămâne închise vineri. 
În schimb, liniile de autobuz şi tren având ca destinaţie aeroportul internaţional Zaventem nu funcţionează, în condiţiile în care autorităţile au anunţat suspendarea tuturor zborurilor de pasageri până luni cel puţin. În fapt, autobuzele funcţionează în mod normal cu excepţia liniilor 12 şi 22, adică cele care ajung la aeroport. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă