19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialTITULARIZARE 2012 - rezultate FINALE după CONTESTAŢII. Jumătate dintre profesori au...

TITULARIZARE 2012 – rezultate FINALE după CONTESTAŢII. Jumătate dintre profesori au luat note MAI MICI de 7

TITULARIZARE 2012 – rezultate FINALE  după CONTESTAŢII. Ponderea candidaţilor care au obţinut media 7 la concursul de titularizare din 2 august a crescut după contestaţii cu 1,43 la sută, 12.811 candidaţi, respectiv 49,49 la sută, obţinând note între 7 şi 10, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului, scrie Mediafax.

Astfel, potrivit rezultatelor finale de la concursul de titularizare, după soluţionara contestaţiilor, 4.620 (17,85 la sută) de candidaţi au note sub 5, 8.454 (32,66 la sută ) au între 5 şi 6,99, iar 12.811 (49,49 la sută) au între 7 şi 10, a anunţat, vineri, Ministerul Educaţiei.

Rata de promovare, adică cel puţin nota 5, la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau rezervate din învăţământul preuniversitar, după soluţionarea contestaţiilor, este de 82,15%, cu 1,75% mai mult decât înainte de soluţionarea contestaţiilor, când a fost de 80,40%.

TITULARIZARE 2012 – rezultate FINALE  după CONTESTAŢII. Numărul candidaţilor care au obţinut nota 10 nu s-a modificat după soluţionarea contestaţiilor, rămânând la 220.

Potrivit MECTS, numărul candidaţilor care au obţinut note la proba scrisă este de 25.885.

După afişarea rezultatelor la concursul de titularizare din 2 august au fost înregistrate 4.324 de contestaţii (16,70% din totalul candidaţilor care au obţinut note la concurs), fiind admise 1.803 (41,31%).

Dintre contestaţiile admise, 356 au fost cu diminuarea notei iniţiale, iar 1.447 cu creşterea notei iniţiale.

Potrivit rezultatelor, 477 de candidaţi evaluaţi iniţial cu note sub 5 au obţinut note de 5 şi peste după soluţionarea contestaţiilor, iar alţi 380 evaluaţi iniţial cu note sub 7 au obţinut note de 7 şi peste.

Rezultatele comunicate înainte de soluţionarea contestaţiilor indicau faptul că 5.073 (19,60%) de candidaţi aveau note sub 5 , 8.372 (32,34%) aveau note între 5 şi 6,99, iar 12.440 (48,06%) – note între 7 şi 10.

TITULARIZARE 2012 – rezultate FINALE  după CONTESTAŢII. În media de repartizare, nota obţinută la proba scrisă reprezintă 75%, iar nota de la proba practică sau de la inspecţia specială la clasă reprecintă 25%, a precizat sursa citată.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să aibă minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică sau la inspecţia specială la clasă.

Candidaţii care nu au obţinut la inspecţia specială la clasă sau la proba practică minimum nota 7 nu pot ocupa posturi didactice sau catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică sau inspecţia specială.

Repartizarea candidaţilor pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată va avea loc la nivelul centrelor de concurs în data de 13 august, iar trei zile mai târziu, în 16 august, va avea loc repartizarea candidaţilor pe posturile pentru angajare pe perioadă determinată, la nivelul centrelor de concurs.

Potrivit MECTS, în 30 martie au fost afişate 6.692 de posturi didactice sau catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, respectiv 31.539 de posturi didactice sau catedre vacante ori rezervate pentru angajare pe perioadă determinată.

Cele mai citite

Pilonul II de pensii: Ce trebuie să știe participanții despre retragerea fondurilor și continuarea investițiilor

Contribuția la Pilonul II de pensii este reglementată prin lege și reprezintă un procent din salariul brut al fiecărui angajat. În prezent, aceasta este...

Dacia reduce prețurile pentru majoritatea modelelor, în contextul unei piețe auto în declin

Prețurile modelelor Dacia pe piața din România au fost ajustate în contextul provocărilor economice și al scăderii cererii de automobile noi, cu reduceri semnificative...

Dinamo, în pericol! Selmani riscă suspendarea în meciul cu Oțelul

Astrit Selmani, atacantul kosovar al lui Dinamo, riscă suspendarea dacă va primi un cartonaș galben în confruntarea cu Oțelul Galați, un scenariu care ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă